Acuzat de ANI că și-a angajat părinții la biroul său parlamentar. Deputatul Adrian Merka, în conflict de interese

Deputatul Adrian Merka

Agenţia Naţională de Integritate l-a declarat pe Adrian Miroslav Merka, deputatul din Bihor ce reprezintă Uniunea Democratică a Slovacilor, în conflict de interese.

ANI a constatat că deputatul a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât, în calitate de deputat, a solicitat angajarea și a avizat contractele individuale de muncă ale părinților săi, prin care aceștia au fost angajați în perioada 15 decembrie 2008 – 17 octombrie 2011 în funcția de Șef cabinet în cadrul biroului său parlamentar.

De asemenea, au rezultat indicii privind posibila încălcare a dispozițiilor art. 2531 din Codul Penal al României, întrucât acesta a avizat contractele individuale de muncă încheiat de părinții săi cu Camera Deputaților, decizie în urma căreia mama sa a realizat venituri nete în sumă totală de 28.245 Lei, iar tatăl său a realizat venituri nete în sumă totală de 4.533 Lei.

Astfel, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea infracțiunii de conflict de interese din Codul Penal al României. Legea pedepseşte conflictul de interese cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă.

Distribuie:

Postaţi un comentariu