Mircea Jacan, manager la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor

Mircea Jacan

Mircea Jacan este noul manager al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor. Până să ocupe această funcţie, Mircea Jacan era consilier la Serviciul de Relații cu Publicul din cadrul Consiliului Județean.

Numirea sa vine după aproape două săptămâni  de când Adrian Dume, fostul șef al instituției, a fost arestat pentru 29 zile pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.

“Domnul Jacan Dan Mircea, având funcţia de consilier, gradul IA la Serviciul Relaţii cu Publicul, Registratura şi ATOP, se deleagă la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, începând cu data de 11.11.2013 şi până la încetarea suspendării de drept a contractului de management nr. 9667/31.07.2013 încheiat între Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor şi domnul Dume Dumitru-Adrian, dar nu mai mult de 60 de zile calendaristice”, se arată în dispoziţia dată de Popa.

Mircea Jacan îşi păstrează, însă, şi funcţia deţinută în cadrul Consiliului Judeţean Bihor.

 

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu