Gheorghe Dragomir: Infrastructura este unul dintre punctele slabe ale României

Gheorghe Dragomir a fost prezent joi la Satu Mare

Preşedintele Comisiei Buget Finanţe Bănci din Camera Deputaţilor susţine necesitatea includerii de fonduri pentru infrastructură în fiecare judeţ, din bugetul pe anul 2014. Prezent joi la Satu Mare împreună cu ministrul secretar de stat Dan Manolescu din cadrul Ministerului Finanţelor şi colegii din Comisia de Buget Finanţe Bănci, Gheorghe Dragomir a afirmat că toată infrastructura reprezintă unul din punctele slabe ale României.

“Infrastructura este unul din punctele slabe ale României la ora actuală. de aceea, chiar dacă supără pe unii acei 7 euro cenţi pe litru la combustibil, fondul creat cred că va rezolva oarecum situaţia, deoarece vor fi sume consistente care vor fi alocate exclusiv pentru infrastructură atât la nivel naţional cât şi în judeţe”, a declarat Gheorghe Dragomir.

Membrii Comisiei Buget Finanţe Bănci au venit la Satu Mare la iniţiativa deputatului PSD Octavian Petric. El a declarat că demersul său are drept scop convingerea comisiei asupra necesităţii includerii în bugetul pe 2014 de fonduri pentru realizarea a patru obiective : construirea unui sediu pentru Primăria oraşului Tăşnad, finalizarea lucrărilor de la Luna Şes şi realizarea lucrărilor la DN 19, pe tronsonul Livada – Negreşti-Oaş – până la limita cu judeţul Maramureş şi construirea celui de-al treile pod peste Someş.

Întrebat care dintre aceste obiective ar avea şanse să primească fonduri din bugetul pe 2014, Gheorghe Dragomir a declarat că toate obiectivele pentru care deputatul Octaviann Petric doreşte să depună amendamente au şanse, însă construirea unui sediu pentru Primăria din Tăşnad ar putea fi prioritară, suma necesară cifrându-se la circa 3 milioane lei.

“Pentru celelalte obiective, fondurile ar putea fi obţinute şi din alte surse, însă, dacă mă întrebaţi cred că Primăria din oraşul Tăşnad are nevoi de un sediu”, a declarat preşedintele Comisiei Buget Finanţe Bănci.

La întâlnirea cu membrii Comisiei Buget Finanţe Bănci au participat şi oameni de afaceri sătmăreni din mediul privat. Ei au insistat asupra importanţei pe care il are în România mediul privat de afaceri. Ciprian Costea – preşedintele filialei sătmărene a Patronatului Naţional Român – a declarat că oamenii de afaceri din mediul privat asistă zilnic la o adevărată Golgotă a majorăriii poverilor fiscale. El a mai spus că este necesară luarea unor măsuri de împrietenire cu mediul privat prin reducerea impozitelor şi taxelor.

Distribuie:

Postaţi un comentariu