Vizita mistreţilor în Mănăştur a declanşat o “sesizariadă”
Peste 50 de sesizări către Primăria Cluj-Napoca şi Garda de Mediu au fost depuse prin intermediul unei platforme a reţelei de socializare Facebook în numai 24 de ore de la vizita mai multor mistreţi în cartierul Mănăştur.
Activiştii clujeni susţin că soluția la această propblemă este protejarea pădurii prin stoparea construcțiilor şi a tăierilor masive ilegale sau legale de lemn la câțiva kilometri de oraș.
“În urma afluxului de sesizări din momentul apariției mistreților în Cluj, extindem campania de sesizări până vineri. În contextul apariției mistreților în cartierele orașului din cauza distrugerii habitatului lor, indiferent că responsabilitatea este pasată de la vânători, la oieri, la tăietorii de lemne sau, în final, către autorități, sunt necesare reglementări mai drastice pentru ca astfel de situații să nu se mai întâmple”, a declarat Adrian Dohotaru, membru al grupului civic de inițiativă Societate Organizată Sustenabil (SOS).
„Cer extinderea rezervației naturale de arie protejată Făgetul Clujului pe toată suprafața pădurii Făget (nu doar 10 hectare cât are în momentul actual) cu următoarele consecințe: fără construcții, fără defrișări, fără vehicule motorizate în afara drumurilor publice, fără gunoi, fără picnic în afara locurilor amenajate, fără activități vânătorești”, a subliniat Simon Suni Andras, participant la Sesizariada SOS Făget.
„Propun amenajarea unor zone după modelul „Pădurea Pedagocică” de la Tășuleasa Social, cu panouri din materiale naturale și activități practice din care copiii să poată învăța despre flora și fauna locului, despre impactul pozitiv pe care natura sănătoasă îl are asupra noastră, pentru a ne asigura că generația viitoare va știi să aibă grijă de plămânii orașului” a spus şi Carmen Costina, membră SOS.
Vă reamintim că marţi noaptea, 12 mistreţi au fost văzuţi în cartierul clujean Mănăştur, în zona Calvaria. După mai multe ore autorităţile au reuşit să îi redirecţioneze spre pădurea Făget.