Polo / CSM Oradea s-a calificat în grupele Ligii Campionilor

CSM Oradea va evolua anul acesta, în premieră, în grupele Ligii Campionilor la polo

Campioana en-titre a României la polo pe apă, CSM Digi Oradea, s-a calificat, marţi, în grupele Ligii Campionilor, după ce a trecut în turul trei al competiţiei de echipa rusă Sintez Kazan.

Adversara orădenilor, Sintez Kazan a câştigat marţi, pe teren propriu, cu scorul de 10-7, dar românii s-au calificat mai departe după ce în manşa tur CSM Digi a învins, la Oradea, cu scorul de 13-8. Astfel, datorită diferenţei de golaveraj CSM s-a calificat în premieră în grupele Ligii Campionilor.

Orădenii vor juca în grupa B, alături de echipele Galatasaray Istanbul (Turcia), Wasserfreunde Spandau Berlin (Germania), AN Brescia (Italia), Partizan Raiffeisen Belgrad (Serbia) şi câştigătoarea dintre Vouliagmeni NC (Grecia)-VK Radnicki Kragujevac (Serbia).

Distribuie:

Postaţi un comentariu