Atenţionare de Cod Galben de vijelie în judeţul Bihor

Avertizarea este valabil[ pentru o perioadă de maximum şase ore / Sursa foto: infobraila.ro

Meteorologii au emis, marţi, o serie de atenţionări Cod Galben de intensificări ale vântului, valabile până în jurul orelor 19, 00 în judeţe din zona de vest a ţării, dar şi Delta Dunării.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie /ANM/, între orele 12, 00 – 16, 00, în jumătatea vestică a judeţului Arad, dar şi în judeţul Bihor (îndeosebi în jumătatea vestică), se vor semnala intensificări ale vântului, care vor depăşi la rafală 60-70 km/h.

De asemenea, în intervalul orar 12, 45-19, 00, în judeţul Tulcea, în special în zona Deltei Dunării, sunt prognozate rafale de vânt ce pot atinge şi depăşi 55-65 km/h.

Avertizările de fenomene periculoase imediate /nowcasting/ se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM.

Distribuie:

Postaţi un comentariu