“La Vie D’Adele”, filmul premiat cu Palme d’or la Cannes, în programul Festivalului Filmului Francez

Din programul Festivalului face parte şi producţia “La Vie D'adele” de Abdellatif Kechiche care a fost recompensat în acest an cu Palme d’or la Festivalul de film de la Cannes/Foto: filmint.nu

Promovarea talentului și unicităţii creațiilor cinematografice aparţinând tinerilor regizori francezi, acesta este obiectivul principal pe care organizatorii Festivalului Filmului Francez şi l-au propus pentru cea de-a 17-a ediție. Desfăşurat la Cluj între 6-10 noiembrie, Festivalul propune o selecție a celor mai bune filme recent lansate, în cadrul următoarelor secțiuni: Comédie, Panorama, care cuprinde cele mai importante filme de succes ale anului, Rétrospective, consacrată unei mari doamne a filmului francez, Claire Denis, și Ciné junior, pentru tinerii spectatori.

Festivalul are loc anul acesta la Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Sibiu şi Oradea între 1 şi 10 noiembrie. Invitatul Festivalului filmului francez la Cluj este regizorul Jean Denizot care va fi prezent pentru proiecţia filmului său “La Belle Vie” joi 7 noiembrie, de la ora 20.00, la cinema Victoria. În acest an publicul are ocazia să voteze filmul preferat dintre cele opt titluri înscrise în secțiunea Compétition. Premiul publicului TV5Monde va fi decernat sâmbătă, nouă noiembrie, la ora 20.30, pe scena cinematografului Elvire Popesco, de la Institutul Francez din București.

Din programul Festivalului Filmului Francez la Cluj-Napoca face parte şi producţia “La Vie D’Adele” de Abdellatif Kechiche care a fost recompensat în acest an cu Palme d’or la Festivalul de film de la Cannes.

Mai jos puteţi consulta programul festivalului:

miercuri 6 noiembrie 

16h retrospective 35 RHUMS de Claire Denis (1h40′ ; drame ; France ; Allemagne ; 2008)
18h competition LES GOUFFRES de Antoine Barraud (1h05′ ; drame ; France ; 2013)
20h comédie POPULAIRE de Regis Roinsard (1h51′ ; comédie ; France ; 2012) – Deschiderea oficială

joi 7 noiembrie
16h compétition LES RENCONTRES D’APRES MINUIT de Yann Gonzalez (1h31′; comedie dramatică, Franţa; 2013)
18h compétition LA BATAILLE DE SOLERINO de Justine Triet (1h34′; dramă; Franţa; 2013)
20h compétition LA BELLE VIE de Jean Denizot (1h33′; aventură; Franţa; 2013). Proiecţie urmată de discuţii cu regizorul

vineri 8 noiembrie
16h compétition RENGAINE (1h15) de Rachid Djaïdani (1h15′; comedie dramatică; Franţa; 2010)
18h compétition 2 AUTOMNES 3 HIVERS de Sébastien Betbeder (1h30′; comedie; Franţa; 2013). Intrare liberă
20h compétition COMME DES FRERES de Hugo Gélin (1h41′; comedie; Franţa; 2011)

sâmbătă 9 noiembrie
14h compétition LA FILLE DU 14 JUILLET d’Antonin Peretjatko (1h28′; comedie; Franţa; 2013)
16h junior AYA DE YOPOUGON de Marguerite Abouet et Clément Oubrerie (1h24′; animaţie; Franţa, Belgia; 2013)
18h panorama LA VIE D’ADELE d’Abdellatif Kechiche (2h59; comedie dramatică; Franţa; 2013) Palme d’or la Festivalul de film de la Cannes 2013

duminică 10 noiembrie
14h retrospective BEAU TRAVAIL de Claire Denis (1h29′ ; dramă, război; Franţa; 1999)
16h panorama CAMILLE CLAUDEL de Bruno Dumont (1h31′; biopic; Franţa; 2013)
18h comédie LA CAGE DOREE de Ruben Alves (1h31′; comedie; Franţa, Portugalia; 2012)
20h retrospective WHITE MATERIAL de Claire Denis (1h42′; dramă; Franţa, Camerun; 2010)

Distribuie:

Postaţi un comentariu