FOTO Comuna Racșa și-a omagiat eroii. Monument de patru metri, dezvelit în centrul localității
Duminică, în comuna Racșa a avut loc cel mai important eveniment de când localitatea a primit statutul de comună, în urma despărțirii de Orașul Nou. O serie de personalități au fost prezente în centrul tinerei comune pentru a participa la slujbele de sfințire a monumentului dedicat celor 92 de fii ai satului, căzuți în cele două războaie mondiale.
Aproximativ 2000 de localnici și invitați ai acestora au participat la manifestațiile organizate duminică în Racșa. De menționat că majoritatea răcșanilor au îmbrăcat portul tradițional oșenesc creând astfel o paletă cromatică extrem de diversă. Invitatul special al organizatorilor (Primăria și Consiliul Local Racșa) a fost Episcopul Iustin Sigheteanul, cel care conduce destinele Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. Alături de un sobor format din nouă preoți acesta a oficiat slujba religioasă la biserica din centrul comunei dar și ceremonialurile de sfințire a unui Lăcaș Social (aflat în custodia Parohiei Racșa) și a unui monument ridicat în memoria eroilor căzuți în cele două războaie mondiale.
Monumentul sfințit de PS Iustin Sigheteanul este unul realizat din granit și are o înălțime de aproape patru metri. Este o lucrare artistică pe care, pe lângă numele celor 92 de eroi ai comunei, sunt prezente imagini stilizate ale unor scene de luptă alături de aceea a unui oșan îmbrăcat în port popular. Alături de PS Iustin Sigheteanul, la manifestații au fost prezenți Sorin Encuțescu, consilierul pe probleme de apărare al premierului Victor Ponta, europarlamentarul Ioan Mircea Pașcu, vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Mircea Govor, prefectul Eugen Avram și primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca și fostul deputat Gheorghe Ciocan.
Episcop Iustin Sigheteanul: „Un oșan are mulți cai putere”
Așa cum se obișnuiește în astfel de ocazii, după încheierea ceremonialului de sfințire a monumentului eroilor, oaspeții au fost invitați la microfon pentru a-și susține discursurile. În acest sens cel mai emoționant discurs a fost unul scris de un localnic trecut recent în lumea celor drepți. Acesta a insistat încă din timpul vieții ca discursul său, unul scris în versuri, să fie ținut la cinstirea foștilor săi camarazi de război.
„Dintr-un sat mic ca la noi/N-au rămas decât vreo doi/Toți au murit în război”, scria în discursul său fostul fiu al satului, Vasile Boje. „Inaugurăm acest monument pentru a dovedi recunoștința noastră pentru fii satului căzuți în cele două războaie mondiale. Acest monument nu este sfințit doar cu aghiasmă ci și cu sângele celor al căror nume este gravat pe această lucrare omagială”, a declarat Toma Betea, primarul localității Racșa.
„În cariera mea am participat la multe ceremoniale dedicate eroilor noștri însă niciodată nu m-am simțit atât de emoționat ca aici, la Racșa. Spun acest lucru deoarece sunt prezente aici rudele celor căzuți pentru libertatea noastră”, a rostit în discursul său Sorin Encuțescu, consilier al premierului Ponta.
La fel de impresionat s-a arătat și PS Iustin Sigheteanul.
„Un oșan este un om cu mulți cai putere iar acest fapt este evident dacă privim doar casele și gospodăriile acestor oameni. Nu trebuie să-i uităm pe cei căzuți în cele două războaie mondiale așa cum nu trebuie să-i uităm nici pe aceea care în 1989 au reușit să dărâme un regim doar prin forța rugăciunii și a credinței”, a concluzionat episcopul Maramureșului și Sătmarului.
În încheierea manifestărilor, ÎPS Iustin Sigheteanul, premierul Victor Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea, și europarlamentarul Ioan Mircea Pașcu au primit titlurile de cetățeni de onoare ai comunei Racșa.
[nggallery id=257]