Jude, birău, fibirău, polgarmester, primar. Povestea mai-marilor Clujului

Odinioară erau oameni cu greutate, personalităţi cultural sau ştiinţifice, vârfuri în profesiile lor. De la o vreme au devenit mai degrabă politruci. Mai întâi ai unicului partid, apoi, în democraţia post-revoluţionară, politruci ai altor partide, multe dintre acestea trăgându-şi seva tot din fostul… partid. Este vorba de primarii Clujului. Jude, birău, fibirău, polgarmester sau cum s-or mai fi numit în cei circa 800 de ani de când istoria le atestă existenţa.

Pe lângă personalităţi recunoscute la nivel naţional şi internaţional şi pe lângă politrucii mai vechi sau mai noi, Clujul a avut şi pete de culoare în fruntea administraţiei. Una dintre ele a fost muncitorul ceferist Vasile Deac, cel care a fost primarul Clujului în perioada 1948 – 1951. Pe 2 iulie 1948 are loc la primărie solemnitatea instalării sale în funcţie. „Ceferist, un vechi luptător pentru cauza clasei muncitoare”, cum era caracterizat în documentele oficiale ale vremii. Vasile Deac a fost şi deputat, pe 17 decembrie 1950 el devenind preşedinte al Comitetului executiv al Sfatului popular al oraşului.

„Era perioada de înflorire a proletcultismului la noi. Pe vremea lui Vasile Deac, sărbătorirea zilei de 1 mai era aşa de interesant organizată, că Pri¬măria a cumpărat costume la hornari, ca să poată defila. Clasa muncitoare era în prim plan. La Teatrul Naţional se dă¬deau premii la electricieni, la cei de la montaj, dacă se mai dădea şi la câte un actor”, explică istoricul Vasile Lechinţan, cercetător la Arhivele Naţionale Cluj.
O pată de culoare a fost şi în perioada 1945-1946, când primar a fost Gheorghe Chiciudean, tipograf linotipist cu doar 6 clase primare. Tot cam în acea perioadă, ajutor de primar au fost, pe rând, Ştefan Dan, tâmplar, Constantin Lazăr (absolvent de şcoală comercială) şi Veres Paul, fost mecanic cu 4 clase.

În ţară, primele măsuri care au pus bazele organizării moderne a administraţiei au fost date de Cuza, în 1864. Potrivit unor surse, cam în aceeaşi perioadă, când Clujul făcea parte din Marele Principat al Transilvaniei, apare şi un primar cu numele Jozsef Pataki (1861), însă Vasile Lechinţan spune că, de fapt, îndatoririle conducătorilor obştei, indiferent de denumirea lor, sunt cunoscute cam din secolul al XIII-lea: „Primarul e egal cu judele pe vremuri şi atunci ne putem raporta la primii juzi ai Clujului, care sunt atestaţi în secolul al XIII-lea şi majoritatea sunt cu nume germane. Clujul era un oraş săsesc în evul mediu şi era condus de saşi”.

El spune că inclusiv primul sigiliu al oraşului, cel cu turnurile, apare la 1377. Despre perioada aceea spune că era una cu multe cruzimi: „Pentru perioada veche putem spune că era o administraţie oarecum normală, dar caracteristi¬ca evului mediu era o conducere de o cruzime nemaiîntâlnită. Pentru furt era imediat spânzurătoarea, pentru unele abateri de la morală a femeilor le băgau în sac şi le aruncau vii în Someş. Asta aparţinea de conducerea oraşului, Clujul era oraş liber regesc”.

Ulterior, în timpul Imperiului Austriac, conducerea Clujului era asigurată alternativ, câte un an, de saşi şi de maghiari: „În conducerea oraşului, judele prim şi judele regesc trebuiau să răspundă în faţa consiliului celor 100 de bărbaţi. Era un centumvirat care conducea treburile şi emitea dispoziţii. În evul mediu timpuriu, aceşti 100 de bărbaţi erau numai saşi, că maghiarii vin mai târziu în Cluj şi după multe conflicte dintre maghiari şi saşi, regele Matei Corvin instituie aceeaşi conducere ca la Buda, unde au făcut o alternanţă la conducerea oraşului: când judele prim era maghiar, judele regesc era sas şi invers. Se alterna în fiecare an, şi jumătate din cei 100 de bărbaţi erau maghiari, jumătate saşi. Clujul era condus în perioada medie a istoriei cu o anumită rigurozitate, era oraş liber regesc, nu era voie să intre în oraş nobilimea, până la 1680 vorbesc, era un fel de republică. Chiar la începutul sec al XVII-lea îi zicea Respublica Claudiopolitana. Atunci, conducerea era făcută cu o anumită rigu¬rozitate, cu legi. De exemplu, pentru ţărănimea care venea în Cluj erau dispoziţii ale primăriei să-şi lase toate armele, furcile şi tot ceea ce era contondent la poartă. Porţile oraşului erau închise. Găsesc şi certuri între românii din Feleacu şi românii din Iuriu de Câmpie la sfârşitul sec XVII, la o cârciumă din Cluj. Ţăranii tot ţărani au fost. Erau dispoziţii pentru ucenici, pentru breslaşi să nu joace cărţi, erau reguli chiar şi pentru înjurături, cine era prins cu înjurătura era amendat. O ţinută morală rigidă, cu care au mers ei prin istorie, dar erau totuşi nişte cruzimi foarte mari în Evul Mediu”. Rigurozitatea din perioada veche a Clujului este confirmată şi de inscripţiile puse pe pereţii primăriei. „În Primăria Clujului erau diferite inscripţii care spuneau că principiul justiţiei prevalează în favoarea interesului personal, erau inscripţii luate după oraşele din Germania. Erau numeroase inscripţii în birouri şi pe culoarele primăriei, în latină, ca să îndrepte atât conducerea primăriei cât şi pe cetăţeni la ţinerea unor valori morale şi de dreptate”.

În perioada Imperiului Austro-Ungar, la conducerea Primăriei clujene, din 1867 până în 1919, s-au perindat mai mulţi primari maghiari, care şi-au pus amprenta asupra oraşului. Vasile Lechinţan consideră că dintre aceştia Geza Albach şi Gusztav Haller ar fi cei mai importanţi. În aceeaşi perioadă a fost şi primarul cu cel mai lung mandat din istoria Clujului, Szvacsina Geza, care a stat 15 ani în fruntea urbei, între 1898 şi 1913.
„Nu se poate spune că ei nu erau legaţi sufleteşte de administrarea şi de rigurozitatea îndeplinirii atribuţiilor. Pe vremea lor s-au creat parcul oraşului şi Grădina Botanică, s-au luptat pentru ca oamenii să aibă unde să se distreze. Unde e parcul oraşului a fost un loc plin cu tot felul de arbuşti, îi zicea Locul cu furnici. Din ima¬ginile de epocă reiese o prosperitate a oraşului, o oarecare tihnă. Era un oraş frumos. Geza Albach şi Gustav Haller erau cei mai importanţi. Această administraţie impune respect, pentru că se vede din documente că s-a construit foarte mult în perioada maghiară şi primăria aproba planurile de construcţie. Se vedea un interes deosebit pentru curăţenie. Era o societate de înfrumuseţare a oraşului, care în perioada românească nu a continuat, o societate civilă care era interesată foarte mult de înflorirea oraşului şi dezvoltare”, spune Vasile Lechinţan.
Din perioada maghiară datează şi clădirile din centrul oraşului: „Singura clădire românească, din perioada interbelică, făcută în centru, e clădirea în stil brâncovenesc, unde e placa şi unde a stat Aurel Gurghianu, imediat pe Napoca, după Continental, a¬poi, în perioada comunistă, au fost numai câteva supraetajări. Restul sunt din perioada maghiară”.

Perioada pe care Vasile Lechinţan o consideră cea mai înfloritoare pentru Cluj este cea interbelică. Atunci, spune el, a fost normalitate şi democraţie. Atunci au fost la conducerea oraşului multe personalităţi. Tot atunci a fost şi primul primar român la conducerea Clujului. „În perioada interbelică la conducerea primăriei au fost adevărate statui, personalităţi deosebite ale Clujului, începând de la doctorul Iulian Pop, care a fost avocat, ofiţer în armata austro-ungară, un om de o integritate extraordinară. L-au urmat alte personalităţi, cum a fost Teodor Mihali, memorandist, în conducerea PNŢ, dr. Victor Deleu, care a fost ofiţer în armata austro-ungară, dr. Octavian Utalea, dr. Nicolae Drăganu, dr. Coriolan Tătaru, dr. Sebastian Bornemisa. Am avut adevărate statui, oameni integri, personalităţi culturale şi administrative importante, nu culegători de mere”, spune Vasile Lechinţan.

El consideră că în aceeaşi perioadă a fost şi cel mai important primar al oraşului, Nicolae Drăganu: „A fost cea mai mare personalitate culturală şi cel mai bun primar. El a primit numeroase medalii, inclusiv Legiunea de Onoare a Franţei în Grad de Ofiţer, a primit medalii poloneze, cehoslovace, Steaua României în Grad de Ofiţer. Toate le-a primit pentru felul în care s-a implicat în administrarea oraşului. A dezvelit şi troiţa lui Baba Novac, l-a primit pe Louis Barthou cu mare fast. Astea caracterizează un primar: să fie un profesionist al dialogului, al găsirii celor mai bune metode de a promo¬va oraşul, cultural, e¬co¬no¬mic, social, spiritual. Să găsească pârghiile. Ar trebui să aibă o funcţie de reprezentare. Pentru a promova oraşul e nevoie de o personalitate culturală reprezentativă”. Nicolae Drăganu s-a născut la Zagra, Bistriţa-Năsăud, în 1884, şi a fost filolog, lingvist, istoric literar şi membru al Academiei, participând la elaborarea Dicţionarului limbii române. A absolvit Facultatea de Filologie Clasică a Universităţii din Budapesta şi şi-a susţinut doctoratul cu tema Compunerea cuvintelor româneşti, primul studiu monografic consacrat unui asemenea procedeu de îmbogăţire a limbii române. El a fost profesor de latină, greacă şi română la Liceul Grăniceresc din Năsăud, apoi profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Cluj şi rector.

În cartea „Clujul 1919-1939”, apărută în 1939, când primar era Sebastian Bornemisa, autorul, dr. Octavian Buzea, făcea o trimitere la primarii Clujului: „Consemnând în¬tr-un raport ceea ce i se pare mai caracteristic din roadele obţinute în cursul anilor, dl Joe Gherman, inspector general administrativ al Ţinutului Someş, scrie următoarele: Luând în cercetare realizările administraţiei româneşti în acest municipiu, trebuie să constatăm, cu multă satisfacţie, că în ultimul deceniu Primăria Municipiului Cluj a avut în frunte primari dintre cari fiecare a lăsat în urma sa o realizare de importanţă covârşitoare în progresul acestui oraş. Regretatul Teodor Mihali a înzestrat oraşul cu o uzină electrică puternică. În scurtă vreme, aceasta va putea să devină centru de aprovizionare al întregului Ţinut. Dl. dr. Deleu ne-a dat frumoasa piaţă românească a Catedralei Ortodoxe Române. Dl. profesor dr. Nicolae Drăgan a ridicat Piaţa Unirii într-o stare demnă de orice oraş civilizat al Apusului şi a dat iluminaţia modernă a străzilor, care fac cinste Clujului. Dl. consilier de curte Richard Filipescu, în scurtul timp cât a fost la conducerea Primăriei, a ţinut să fie în nota predecesorilor săi, aducând înfrumuseţări şi organizând promenade frumoase în centrul oraşului”.

Vasile Lechinţan spune că interesul pentru administraţie în perioada interbelică este demonstrat şi de faptul că în fiecare an se făcea un bilanţ al administrării primăriei. Tot atunci, dar şi înainte, în Evul Mediu, primăria clujeană acumulase averi proprii foarte mari, iar acestea coagulau comunitatea: „Primăria a acumulat în timp numeroase averi proprii. De exemplu, avea terenuri agricole întinse, păduri imense. Avea averi uriaşe pe care le-a acumulat în timp până la 1948. Erau averile primăriei, nu ale statului. În afară de terenuri, păduri, deţinea Uzina electrică de la Someşul Rece, deţinea abatorul comunal. Avea şi clădiri, deţinea cazărmile, şcolile. Avea, în zona Tarcea, inclusiv grajduri, dar şi teren arabil, primăria vindea cantităţi însemnate de grâu, avea întreprinderi comunale, spitale. Şi în Evul Mediu era o comunitate de averi ale oraşului care ţinea oraşul ca o comunitate. Era o solidaritate a cetăţenilor oraşului şi prin puterea de a avea o avere. Acum, după comunism, continuăm tot cu comunismul, nici nu mai ştii ce e al oraşului”.

În perioada interbelică, oraşul a fost vizitat şi de numeroase personalităţi culturale şi politice, inclusiv de şefi de state.

Istoricul Vasile Lechinţan spune că şi în perioada comunistă s-au făcut multe pentru oraş, cu tot climatul potrivnic de atunci. El remarcă doi primari din acea perioadă: „Remus Bucşa şi Gheorghe Lăpădeanu, ei au luptat să arate un pic oraşul după forma actuală, cu statui, cu aranjament. S-au făcut statui importante în perioada comunistă – Lucian Bla¬ga, Mihai Eminescu, Mihai Viteazul, Şcoala Ardeleană, Baba Novac -, însă atunci era acel sentiment de clică, pentru că partidul conducea, nu erau conduceri propriu-zise ale primăriei. Până la urmă s-a îmbinat funcţia de primar cu cea de prim-secretar, nu mai ştiai care cine ce-i”.

După revoluţie, Clujul a avut opt primari, dar în 20 de ani dintre cei 22 scurşi au fost reprezentanţii a numai două partide. Pentru foarte scurt timp, primar a fost Ioan Pop, urmat, în 1990, de Alexandru Şerban. În 1990 – 1991, primar a fost Mihai Tălpeanu, fost director al CUG, în perioada comunistă, senator FSN. În 1991 -1992, primar a fost Teodor Groza, şef al Regionalei CFR pe vremea lui Ceauşescu, director al APAPS Cluj. Au urmat, în 1992 – 2004, cele trei mandate ale lui Gheorghe Funar – al doilea primar al Clujului ca longevitate în funcţie. În 2004, primar devine Emil Boc, până în 2008, când câştigă un nou mandat, dar după câteva luni devine premier, iar funcţia de primar este câştigată, la alegerile din februarie 2009, de Sorin Apostu, medic veterinar. După ce Apostu a fost arestat pentru corupţie – o premieră pentru primarii Clujului – primar interimar a devenit Radu Moisin, iar apoi, la alegerile din 2012 a revenit Emil Boc. În acest fel, în ultimii 20 de ani, oraşul a fost condus de reprezentanţii a doar două partide: Gheorghe Funar (PUNR/PRM) şi PD / PDL, prin Emil Boc, Sorin Apostu şi Radu Moisin.

„În postcomunism primăria a vânturat o parte a averii primăriei vechi, abatorul, uzina electrică, terenuri, parcuri distruse. Pasiunile unor primari au fost duse până la derizoriu cu vopsirea băncilor, războiul primăriei cu Universitatea, cu Consiliul Judeţean – lucruri ale anormalităţii. Cetăţeni de onoare făcuţi mulţi pe vremea lui Funar, pe vremea lui Boc n-au mai fost recunoscuţi – iată o idee a distorsionării normalităţii. Primăria nu are o autonomie a dezvoltării ei economice, totul depinde de stat, ca în comunism. În perioada interbelică primăria sprijinea societatea civilă şi toate instituţiile culturale, sociale, spirituale. Respiraţia unei democraţii e prin aceste forme ale societăţii civile. În comunism, nici o respiraţie. În perioada postcomunistă, cam la fel, nu te ajută la nimic primăria. Tu trebuie să sprijini societăţile, ca să sprijini democraţia. După revoluţie: menţinem acel dispreţ faţă de societatea civilă”, spune Vasile Lechinţan.

Prin legile din 1864, 1874, 1882, 1884, la nivel local funcţiona consiliul co¬mu¬nal şi primarul, care era a¬tât şef al executivului, cât şi reprezentant al administraţiei centrale. Prin Constituţia din 1923, consiliile erau alese prin vot, iar prin cea din 38 primarul era numit de prefect sau de rege. Consiliile populare, erau, prin Constituţia din 65, alese prin vot; când apar şi funcţiile duble, de partid şi de stat, primar şi prim-secretar. După 89, o vreme primarii erau numiţi de FSN şi subordonaţi Guvernului, iar apoi au fost aleşi prin vot.

[stextbox id=”custom” caption=”Primarii unui secol”]

Geza Szvacsina: 1898 – 1913
Gusztav Haller: 1913 – 1919

Iulian Pop: 19 ianuarie 1919 – aprilie 1923
Aurel Moga: aprilie 1923
Octavian Utalea: 1923 – 1926, căpitan
Teodor Mihali: 1926 – 21 octombrie 1926 şi 1927 – 1931, dr. în drept, vicepreşedinte al Marii Adunări Naţionale de la 1 Decembrie 1918
Vasile Osvadă: 1926 – 1927 şi 1927, economist şi publicist
Coriolan Tătaru: 1931 – 1932, doctor în medicină şi chirurgie, şef de clinică
Sebastian Bornemisa: 1932 – 1932 şi 1938 – septembrie 1940, doctor în litere, fondatorul revistei Cosânzeana din O¬răştie
Victor Deleu: 1932 – 1933, doctor în drept, fost director general al poliţiei
Nicolae Drăganu: 1933 – 1938
Laurian Gabor: 1938, doctor în drept
Richard Filipescu: 1938

Beck Albert: septembrie – noiembrie 1940
Vasarhelyi Laszlo: 1940-1941
Keledy Tibor: 1941-1944

Tudor Bugnariu: octombrie 1944 – 1945, licenţiat în filozofie şi litere, ziarist
Gheorghe Chiciudean: 1945 – 1946, 6 clase primare, tipograf linotipist
Constantin Lazăr: 1946 – 1948
Victor Precup: 1948, general
Vasile Deac: 1948-1951, ceferist
Paul Vereş: 1951 – 1952
Petre Jurcă: 1952 – 1958
Aurel Duca: 1958 – 1960
Gheorghe Lăpădeanu: 1960 – 1967
Remus Bucşa: 1968 – 1975
Constantin Crişan: 1975 – 1983
Constantin Chirilă: 1983 – 1985
Nicolae Preda: 1985 – 1986
Gheorghe Cordea: 1986 – 1989

Ioan Pop: 1989
Alexandru Şerban: 1990
Mihai Tălpeanu: 1990 – 1991
Teodor Groza: 1991 – 1992
Gheorghe Funar: 1992 – 2004
Emil Boc: 2004 – 2008
Sorin Apostu: 2009 – 2011
Radu Moisin: 2012
Emil Boc: 2012-prezent

[/stextbox]

Repere sociale

aprilie 1922: se înfiinţează „Biroul pentru studii şi informaţiuni sociale” al Primăriei Cluj, cu scopul de „a da informaţii în probleme administrative orăşeneşti, oricărui cetăţean, precizând autoritatea sau biroul de a cărui competenţă atârnă rezolvarea cauzei întrebate”. Biroul acorda „consultanţă juridică pentru cetăţenii fără mijloace materiale” şi menirea sa era de a uşura „greutăţile colaborării dintre cetăţeni şi autorităţi”.
aprilie 1922: o delegaţie a oraşului din care făcea parte şi primarul Iulian Pop se prezintă la guvern pentru soluţionarea „favorabilă şi grabnică a chestiunilor cele mai importante pentru viaţa economică şi socială a oraşului: introducerea gazului metan, a tramvaiului, problemele uzinei electrice, construcţia halei de vânzare, a podului peste Someş
noiembrie 1927: Consiliul Municipal aprobă construirea podului de beton armat peste Someş, în Calea Decebal, lucrările urmând să fie terminate în doi ani
iunie 1929: preşedintele Cehoslovaciei, T. Masarik, decorează cu ordinul „Leul Alb” în grad de ofiţer pe prim ajutorul de primar al Clujului, Richard Tuffli, „pentru serviciile civile aduse în Praga şi Cluj la strângerea relaţiunilor economice-comerciale între Cehoslovacia şi România”
1929: Primăria deţinea 3.400 de hectare de pădure
14 mai 1931: primarul Teodor Mihali, decorat de regele Carol al II-lea cu „Ordinul Ferdinand I” în grad de „Mare Cruce”, donează primăriei acţiuni în valoare de 40.000 de lei, veniturile urmând să fie folosite anual pentru ajutorarea săracilor din Cluj
1 decembrie 1931: comisia interimară a municipiului aprobă distribuirea, cu ocazia sărbătorilor, a sumei de 100.000 de lei pentru ajutorarea săracilor
12 ianuarie 1932: lui Octavian Goga i se conferă titlul de cetăţean de onoare al municipiului Cluj
1934: s-au construit un pod de fier peste Someş, lung de 80 m, în valoare de 301.000 lei, şi două peste Canalul Morii şi Nădăşel, în valoare de 119.400 lei
6 iunie 1936: „îmbrăcate în haine de sărbătoare, autorităţile şi cetăţenii municipiului” îl primesc pe Eduard Benes, preşedintele Republicii Cehoslovace
20 noiembrie 1936: „publicul clujean şi intelectualitatea Ardealului” îl omagiază pe George Enescu în Cluj, cu ocazia celui de-al III-lea concert pe care acesta l-a dăruit Clujului în acel an
13 februarie 1937: sosesc în Cluj parlamentarele britanice Ducesa de Athol, Lady Layton şi Miss Rathborne
12 septembrie 1937: conferirea diplomei de cetăţean de onoare savantului francez Louis Marin, care, în urmă cu 43 de ani, apăra cau-za românească în procesul Memorandului
20 mai 1939: primăria organizează concurs pentru sistematizarea oraşului; 200.000 de lei premiul I (cât patru salarii ale primarului), 100.000 de lei premiul II, 50.000 premiul III şi două menţiuni de câte 30.000 de lei
29 decembrie 1939: sosesc în Cluj Regele Carol al II-lea şi fiul său Mihai, viitorul rege
21 decembrie 1947: „Corul funcţionarilor municipali a executat câteva colinzi, după care tov. primar Lazăr a rostit o scurtă alocuţine” (Buletinul oficial al Muncipiului Cluj)
7 martie 1948: se sărbătoreşte aducerea gazului metan în oraş, pe o conductă de peste 40 km
3 iulie 1952: Comitetul Executiv „aprobă lista chiaburilor în număr de 170 pe teritoriul oraşului Cluj”
27 noiembrie 1953: comitetul executiv aprobă proiectul pentru reţeaua de troleibuze