Liga 2-a / Olimpia învinsă la scor de neprezentare

Olimpia a suferit a doua înfrângere din această stagiune de campionat şi cade până pe poziţia a şaptea a clasamentului seriei a II-a din Liga a 2-a

Olimpia Satu Mare a suferit cea mai drastică înfrângere de până acum din campionat, „galben albaştri” fiind învinşi fără drept de apel de către CSM Râmnicu Vâlcea, scor 0-3, într-o partidă care a contat pentru etapa a IX-a.Pentru vâlceni au marcat, Arnăutu (min. 11, penalty), Negruţ (min. 35) şi Lircă (min. 77, penalty).

Tiberiu Csik a avut o misiune destul de ingrată în a încropi o formaţie cât de cât competitivă în partida de sâmbătă, deoarece jumătate de echipă a fost indisponibilă pentru meciul din Zăvoi. Şi s-a simţit cu vârf şi îndesat lipsa lor de pe teren Olimpia fiind învinsă la scor de neprezentare de către o echipă cu un apetit ofensiv devorator.

Elevii lui Claudiu Niculescu i-au luat tare pe sătmăreni încă din startul partidei iar după doar 11 minute conduceau deja pe tabela de marcaj. Cataramă şutează slab din flancul drept, mingea ajunga la Arnăutu, care, singur cu Şuta, înscrie. Iureşul ofensiv continuă la poarta goal keeper-ului sătmărean, astfel că în minutele 16 şi 23 gazdele sunt foarte aproape de a-şi majora diferenţa. Sătmărenii au şi ei o zvâcnire de orgoliu când în minutul 26 Dragoş şutează periculos însă Matache scoate de sub bară.

Minutul 35 aduce şi golul doi în dreptul vâlcenilor. Negruţ  este faultat pe linia careului mare şi se dicteaza penalty iar Lircă transformă impecabil.

Repriza secundă debutează cu o ocazie imensă pentru Olimpia dar Molnar îşi bate joc de oportunitatea avută şi din opt metri îl ia la ţintă pe portarul CSM-ului.Meciul se mai echilibrează, ambele echipe trecând pe lângă gol. Cei care o vor mai face odată vor fi tot vâlcenii (min.77) după ce în Lircă va transforma cu sânge rece al doilea penalty dictat de timişoreanul Nicolae Cătălin Botaş.

Până la final nu se mai întâmplă nimic semnificativ iar Olimpia bifează a doua înfrângere din această stagiune de campionat şi cade până pe poziţia a şaptea a clasamentului.

Următorul meci pentru Olimpia Satu Mare va fi miercuri, de la ora 11.00, când va întâlni, pe teren propriu, pe CS Mioveni.

CSM Râmnicu Vâlcea: Matache – Cataramă, Pârvulescu, I. Stoica, Briceag – Cârstoiu, Lircă (min.84 Neagu) – Ad. Popa, Bărbulescu, Negruţ (min.76 Iancu) – Arnăutu (min.65 B. Geantă)
Antrenor: Claudiu Niculescu

Olimpia Satu Mare: Şuta – D. Muntean, Bălău (min. 46 Mureşan), C. Ene, Iuhas (min. 64 Hanus)- Svarczkopf, Micaş (min.46 Molnar), Villand, P. Dragoş – Lemac, Feier
Antrenor: Tiberiu Csik

Arbitru: Nicolae Cătălin Botaş (Timişoara); Asistenţi: Ciprian Florin Danşa (Oradea) şi Gero Szabo (Cluj-Napoca).

Liga a 2-a, Seria a II-a.Rezultate Etapa a IX-a

UTA Arad – FC U Craiova 1-1
Gloria Bistriţa – Metalul Reşiţa 1-0
CS Mioveni – FCM Tg. Mureş 1-1
CSM Rm. Vâlcea – Olimpia 3-0
FC Bihor – CS U Craiova 0-1
FC Olt Slatina – Minerul Motru 3-0

 

 

 

 

 

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu