Preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine: Glucoză industrială, în loc de miere românească, o mare ruşine
Preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine (ACA) din România, inginerul bihorean Ioan Fetea a declarat vineri, pentru AGERPRES, că i se pare o mare ruşine şi o absurditate ca oamenii sărmani să primească ‘glucoză industrială’ în loc de miere românească, premiată pe plan mondial, în pachetul de ajutoare alimentare şi că aşteaptă organizarea unei noi licitaţii.
‘Noi am făcut analizele, la Institut, şi a ieşit glucoză industrială şi alte prostii, numai miere, nu. Dar nici nu era de mirare la preţul acela, că nu se putea cumpăra miere, decât glucoză. Dar să aduci glucoză industrială pe post de miere în România, ţară cu vechi tradiţii în apicultură, mi se pare nedrept, chiar jignitor la adresa tuturor apicultorilor şi iresponsabil faţă de oameni, ‘ a spus Fetea.
După scandalul recent cu falsa miere de albine din Bulgaria, stopată de la distribuţie, dar care, în unele judeţe, s-a împărţit deja oamenilor, preşedintele ACA România a precizat că era responsabilitatea statului de a preciza în caietul de sarcini obligativitatea de a se face analiza mierii înainte de distribuţie. Iar preţul de achiziţie trebuia să respecte totuşi valoarea produsului, pentru că o miere naturală, de calitate, costă mai mult decât ‘apa cu zahăr colorat’.
În plus, adaugă el, firma care a câştigat licitaţia, Atifco, nu are nimic în comun cu agricultura.
‘Am participat şi noi la licitaţie, pe lângă alte firme, dar ne-am retras când ne-au cerut să depunem bani, să facem asigurare şi când am auzit şi care e preţul de achiziţie… Noi nu puteam să facem faţă pentru că nu putem cumpăra de la apicultori la preţ foarte mic. Mai apoi trebuia să o ambalăm, să o etichetăm etc. Să vedem ce se va mai întâmpla, acolo sus, ‘ a spus Fetea.
În condiţiile în care mierea românească este foarte apreciată pe plan mondial, Fetea afirmă că nu i se pare normal să importăm mierea pentru oamenii nevoiaşi.
‘Tot la doi ani, la Congresul Apimondia, luăm medalii. Am luat şi anul acesta o medalie de aur şi una de bronz, pe plan mondial. Avem miere de calitate, dar asta presupune însă şi un preţ mai bun. Din respect faţă de miere. Iar dacă dai la oameni săraci, amărâţi, produse contrafăcute, în loc de un produs natural care să-i ajute, asta înseamnă iresponsabilitate. Cine câştigă când mai dai şi bani pe făcătură, şi, culmea, se şi importă?, ‘ se întreba, cu multă supărare, preşedintele ACA.
În municipiul Oradea, Administraţia Social Comunitară a distribuit, până în prezent, un total de 3.045, 25 kg de miere din Bulgaria, ca ajutoare alimentare europene, către 6.869 de persoane asistate social, din totalul de 12.136. Mierea primită de nevoiaşi este produsă, conform etichetelor, de către Oberon-X LTd Ravno Pole Bulgaria, distribuitor în România fiind Atifco Food Bragadiru Ilfov.