Şef nou la ISU Maramureş
Începând de vineri, 1 noimebrie, prin ordin al inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, I.S.U. Maramureş are inspector şef împuternicit, pe o perioadă de 6 luni, în persoana domnului lt. col. Mureşan Ioan Daniel, care a ocupat până în prezent funcţia de şef centru operaţional din cadrul inspectoratului.
Lt. col. Mureşan s-a născut la data de 14.10.1970, în Baia Mare, judeţul Maramureş. În anul 2006 a absolvit Universitatea „Bogdan Vodă”- Facultatea de Ştiinţe Economice, specialitatea Management. În anul următor a absolvit masterul, Management în domeniul instituţiilor de credit şi societăţi comerciale, în cadrul aceleaşi instituţii.
La I.S.U Maramureş a fost încadrat cu data de 1.07.1991, iar la data de 13.09.2011 a fost avansat, înainte de termen, în gradul de locotenent colonel. De la data încadrării şi până în prezent a fost apreciat cu calificative de „F.BUN” şi a fost recompensat de mai multe ori.