Accident grav în Bistrița-Năsăud. Un sătmărean a murit în urma coliziunii dintre două TIR-uri
Un bărbat de 35 de ani din judeţul Satu Mare a murit în noaptea de joi spre vineri după ce TIR-ul în care se afla a intrat în coliziune cu un altul aflat parcat pe marginea drumului, accidentul având loc pe DN 17, între localităţile bistriţene Beclean şi Şintereag.
Potrivit buletinului de presă remis vineri de Inspectora tul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, la volanul TIR-ului firmei Ave Impex în care s-a aflat victima era un alt bărbat, de 32 ani, din Satu Mare, care, pe fondul oboselii, ar fi adormit şi a intrat în coliziune cu remorca unui alt TIR ce staţiona pe marginea DN 17 din cauza unor probleme tehnice, deşi acesta din urmă avea luminile de avarie pornite.
‘Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, şi le-au fost recoltate probe biologice de sânge la Spitalul Orăşenesc Beclean’, se precizează în comunicat.
Acesta a fost cel de-al doilea accident soldat cu un deces produs pe DN 17 într-un interval de doar şapte ore, după ce joi după-amiază, în localitatea Ciceu Cristeşti, un alt bărbat, de 61 de ani, a pierdut controlul maşinii în care se afla, cel mai probabil din cauze medicale, şi a intrat într- un cap de pod şi un stâlp electric, ceea ce a dus la decesul acestuia. În accident a fost rănită grav şi soţia şoferului, aflată pe scaunul din dreapta.