GALERIE FOTO/ Protestul împotriva proiectului Roșia Montană a paralizat traficul de pe Calea Moților
UPDATE 21: 45
Protestul s-a încheiat în jurul orei 21.30 după ce grupul de manifestanți a votat acest lucru. După mai bine de trei ore în care traficul din centrul orașului a fost dat peste cap și o jumătate de oră în care Calea Moților a fost blocată total de grupul de manifestanți care s-a postat în mijlocul șoselei, circulația s-a reluat.
Liderul protestatarilor împotriva proiectul de exploatare minieră de la Roșia Montană a anunțat că manifestațiile vor continua și săptămâna viitoare.
UPDATE 21:00
După ce grupul de protestatari s-a redus la câteva sute, aceștia au decis prin vot să elibere câte o bandă de circulație pentru ca traficul „să mai respire”. Grupul de manifestanți s-a postat chiar în mijlocul străzii, formând un sens giratoriu uman pe lângă care mașinile trec razant.
Grupul de protestatrii organizează în mijllcul străzii o mică petrecere cu muzică hip-hop, dans și sunet de tobe. Jandarmeria a urcat în dube și a abandonat grupul de manifestanți pe șosea, doar câțiva agenți de la Poliția Rutieră mai fiind prezenți pentru dirijarea traficului.
UPDATE 20:30
Chiar dacă traficul în zonă este blocat în totalitate de mai bine de jumătate de oră, Poliția Rutieră nu ia nicio măsură, și potrivit adjunctului șefului Poliției Municipiului Cluj, se vor lua măsuri doar dacă protestatarii vor comite acte de violență.
„Atâta timp cât nu sunt violenți nu avem niciun motiv să intervenim. Poliția Rutieră a devat traficul și decoamdată luăm măsuri de siguranță și ne adaptăm situației. Intervenim când se va tulbura ordinea și liniștea publică. Traficul a mai fost blocat și în alte dăți și o să mai fie. Protestul nu este autorizat și Jandarmi vor interveni dacă situația o va cere.”
UPDATE 20:00
La această oră, cei peste 1000 de protestatari au ajuns în fața Primăriei municipiului Cluj-Napoca, la interesecția dintre Calea Moților și strada Petru Maior și blochează de minute bune traficul din oraș. Potrivit liderului manifestanților, grupul nu va mai înainta și va rămâne pe o perioadă de timp încă necunoscută, în mijlocul străzii.
Pe parcursul manifestațiilor traficul rutier pe traseul pe care grupul s-a deplasat a fost puternic afectat și chiar blocat minute bune. Mașinile au fost întoarse din drum de agenții Poliției Rutiere, protestatarii dând voie doar unor ambulanțe să treacă.
Din momentul în care protestatarii s-au așezat pe stradă, traficul pe Calea Moților este paralizat, troleibuzele și autobuzele RATUC fiind cele mai afectate întrucât sunt blocate pe stradă.
Chiar dacă Ministrul de Interne le-a cerut protestatarilor săptămâna trecută să nu mai ocupe străzile și Jandarmeriei să ia măsuri dacă acest lucru se întâmplă (n.r. Radu Stroe: „Protestatarii trebuie să respecte legea, de voie sau de nevoie) Poliția Rutieră are o atitudine demnă de o comedie întrucât de la începutul manifestațiilor (ora 18:00) se plimbă pe străzi alături de grupul de activiști, mulțumindu-se să dirijeze traficul, oricum paralizat în totalitate.
____________________________________________________________
În Piața Unirii din Cluj-Napoca are loc astăzi un nou protest îndreptat împotriva proiectului de exploatare minieră de la Roși Montană. La ora 17:30, în centrul municipiului erau mai bine de 1500 de persoane, „înarmați” cu bannere și steagurile pe care stau scrie lozinci și desene sugestive care să le susțină cauza pentru care militează.
Aflați la cel de-al 9-lea protest consecutiv, manifestanți au venit în Piața unirii cu tobe și trompete dar și cu boxe de la care se aud piese de hip-hop cu versuri adaptate manifestației. De asemenea, mai mulți protestatari au steaguri pe care se pot vedea mesaje adresate autoritășilor centrale, cărora li se cere să interzică atât exploatarea minieră de la Roși Montană cât și cea a gazelor de șist, din sudul țării.
Traseul pe care protestatarii îl vor parcurge protestatarii este Piața Unirii-Piața Cipariu-Piața Mihai Viteazu-Primărie, clădirea muncipalității fiind locul unde grupul de manifestanți vor poposi.
„Motivele pentru care încă venim sunt situația de la Roșia Montană și exploatarea cu gaze de șist. sunt și alte probleme, dar acestea sunt cele mai importante. Ne bucurăm că în sfârșit presa ne bagă în seamă. Depinde de noi dacă se vor face schimbări, trebuie să facem o schimbare pentru că așa nu se mai poate”, spunte Cristian, un protestar care a venit la manifestații împreună cu soția și cele două fetițe.
Vom reveni cu detalii pe parcursul protestului.
Mai jos puteți viziona o galerie foto realizată de Radu Hângănuț la eveniment.
[nggallery id=242]