Frescă de peste 250 de ani la Colegiul Tehnic “Iuliu Maniu” din Carei

Pictura ar putea fi scoasă la lumină doar parţial

O frescă deosebită a fost descoperită întâmplător în sala de festivităţi a Colegiului Tehnic “Iuliu Maniu” din Carei. Detaliile picturii murale par să dateze din perioada construcţiei imobilului, au fost văzute de Alexandru Gavrilaş, directorul Muzeului Judeţean din Bistriţa, prezent la Carei împreună cu Radu Ardelean, directorul Muzeului Judeţean Satu Mare. Expert în restaurări, specialistul bistriţean a declarat că laboratorul de restaurare al Muzeului Judeţean Satu Mare ar putea face o expertiză a picturii murale şi astfel s-ar putea obţine date despre istoria acesteia, despre tehnica de execuţie şi intervenţiile anterioare de restaurare, ulterior urmând a fi întocmită o strategie de restaurare cât mai fidelă cu originalul.

Alexandru Gavrilaş spune că pictura ar putea fi scoasă la lumină doar parţial, deoarece în unele locuri degradarea este mult prea avansată. Însă, fiind vorba despre o lucrare amplă, este nevoie de bani mulţi, ca atare trebuie identificată o sursă de finanţare, poate prin intermediul unui proiect european. Clădirea în care îşi desfăşoară activitatea Colegiul Tehnic “Iuliu Maniu” a fost construită în 1760. Primele lucrări de renovare au fost efectuate între 1842 şi 1849, după cutremurele care au zguduit Careiul între 1829 şi 1835. Între 1905 şi 1907 clădirea a fost renovată din nou.

De-a lungul timpului, imobilul a fost sediul Prefecturii Careiului, centrul comitatului Satu Mare, centru de plasă al Sălajului, din anul 1930 funcţionând ca unitate de învăţământ. Din păcate, niciuna dintre administraţiile locale de după 1990 nu a fost interesată în restaurarea acestei săli cu valoare istorică. Şi în prezent, alături de fostul liceu “Vasile Lucaciu”, acum şcoală gimnazială, sala de festivităţi a Colegiului Tehnic “Iuliu Maniu” nu se află în lista de priorităţi a conducerii municipiului Carei, în privinţa restaurarării şi conservării clădirilor de patrimoniu.

În clădire îşi desfăşoară activitatea Colegiul Tehnic "Iuliu Maniu"

În clădire îşi desfăşoară activitatea Colegiul Tehnic “Iuliu Maniu”

Distribuie:

Postaţi un comentariu