Kelemen Hunor: “Pâna când universitatea de stat în limba maghiară nu va functiona, comunismul va produce efecte în România”
Kelemen Hunor
Fostul ministru al Culturii Kelemen Hunor susţine că efectele comunismului nu vor dispărea din România decât atunci când în ţara noastră va funcţiona o universitate în limba maghiară de stat.
“Este adevărat că preşedintele Traian Băsescu a condamat comunismul în Parlamentul României şi este adevărat că o parte din consecinţele comunismului au fost reparate, dar doar o parte. Au fost şi victime instituţionale, nu numai persoane fizice dupa 1956. Universitatea Babeş Bolyai a fost victima colaterală după revoluţia 1956 din Ungaria. Credem că toate consecinţele comunismului pot fi eradicate, pot fi puse în normalitate atunci când victimele instituţionale, instituţiile care au suferit si au fost desfiinţate după această revoluţie din Ungaria vor fi repuse în funcţie. Pâna când universitatea de stat în limb maghiară nu va functiona comunismul va produce efecte în România”, a afirmat Kelemen Hunor
Fostul ministru al Culturii vede rezolvarea acestei probleme prin adoptarea unei legi.
“Dacă a existat o astfel de instituţie care a fost victima comunismului trebuie înfiinţată o astfel de instituţie. Cum? Prin lege. Nimeni nu va fi mai sărac dacă există posibilitatea de a învăţa în limba maghiară într-un stat”, a mai spus Kelemen Hunor.
Acesta a declarat că prin înfiinţrea unei universităţi de stat în limba maghiară numărul studenţilor nu va creşte, dar consideră că este important studiul în limba maternă.
“Va putea să înveţe în limba maternă mult mai bine, mult mai repede şi îşi dezvoltă personalitatea şi cariera mult mai repede. Plus pentru păstrarea identităţii trebuie să studieze în limba maternă. Eu învăţ limba română pentru că este limba oficială a statului şi dacă vreau să mă descurc în viaţă trebuie să învăţ limba română, dar dorinţa de a învăţa în limba maternă este dorinaţ fiecărui om normal”, a punctat Kelemen Hunor.