Horia-Roman Patapievici conferenţiază la Cluj pe tema presei libere
Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării va găzdui sâmbătă, 26 octombrie, de la ora 12.00, conferinţa ”Câteva reflecții privind experiența (mea) cu presa liberă”, avându-l ca invitat pe Horia-Roman Patapievici. Aceasta va fi urmată de două lansări de carte: „Cerul văzut prin lentilă” şi „Omul recent”.Conferinţa se va desfăşura în Amfiteatrul 101, iar Librăria Humanitas Cluj va fi prezentă cu stand de carte.
„Patapievici este o investiţie spirituală de rang european. Practic, el ar putea oricând să predea istoria ideilor la orice universitate din lume, să facă tomuri savante de filozofia culturii, să conducă instituţii de prognoza economică ori socială. Disociaza impecabil şi asociază şocant-revelator, face chirurgie de idei, însă nu gândeşte în «halat alb», ci cu un sensorium luxuriant. Impregnat de spirit matematic, de pasiunea corporalizarii geometrice a rationamentului, el dispune însă de acel spirit de finete ce pune în acord tăietura profesională cu emoţia pură. Savant cu gesturi de copil. Şi invers.” Precizează Dan C. Mihailescu în introducerea cărţii Cerul văzut prin lentilă, apărută la Editura Polirom.