Handbal/ Cu două zălăuance în lot, România debutează în preliminariile Campionatului European
Echipa naţională de handbal feminin a României întâlneşte, astăzi, Norvegia în preliminariile Campionatului European – ediţia 2014. Partida va avea loc în sala Antonio Alexe, din Oradea, cu începere de la ora 18.00.
Antrenorul Gheorghe Tadici a selecţionat în lotul României pentru această importantă partidă şi două eleve de la clubul HC Zalău, Georgiana Ciuciulete şi Crina Pintea.
Partida se arată deosebit de dificilă dacă ţinem cont că echipa Norvegiei este dublă campioană olimpică şi mondială şi de cinci ori campioană europeană. De altfel Norvegia s-a deplasat în România, cu două-trei excepţii, cu tot ce are mai bun la ora actuală. Nu fac parte din lot pentru partida tur Blanco şi Edin, însă chiar şi aşa nordicii dispun de 10 handbaliste care au urcat cel puţin o dată pe podiumul unui turneu final în ultimii doi ani. Şase dintre ele, în frunte cu Loke şi Lunde, sunt campioane olimpice!
Partida retur se va desfăşura duminică, la Bergen, urmând ca până la finalul campaniei, naţionala lui Tadici să mai joace şi cu Belarus, tot tur-retur, însă abia în primăvara anului viitor. Două din cele trei echipe se califică la Europenele din 2014, ce vor fi găzduite de Ungaria şi Croaţia.
Lotul României pentru “dubla” cu Norvegia
Portari: Paula Ungureanu, Denisa Dedu şi Mirela Nichita
Extreme: Valentina Ardean, Adriana Nechita, Laura Chiper şi Aneta Pîrvuţ
Pivoţi: Raluca Agrigoroaiei, Timea Tătar, Crina Pintea şi Georgiana Ciuciulete
Linia 9 metri: Gabriela Perianu, Aurelia Brădeanu, Eliza Buceschi, Dana Băbeanu, Adriana Ţăcălie, Luciana Marin, Laura Oltean şi Patricia Vizitiu