Bilanţ catastrofal la simularea unei catastrofe
Telefoane cu numere nealocate, staţii radio care au cedat din cauza ploii, persoane care nu au răspuns la apelurile telefonice deşi se află pe lista pentru intervenţii de urgenţă, echipamente şi intervenţii necorespunzătoare – acestea sunt doar câteva dintre aspectele negative menţionate de Nicolae Fechete, directorul Aeroportului Satu Mare, pe marginea bilanţului simulării privind avarierea gravă a unui avion la decolarea de pe Aeroportul sătmărean. Intervenţia directorului Nicolae Fechete a avut loc vineri, în cadrul şedinţei Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă.
Directorul Aeroportului a tras un semnal de alarmă în privinţa necesităţii actualizării listei cu persoanele implicate în astfel de situaţii, respectiv asupra faptului că acestea trebuie să răspundă la telefon. Drept urmare, prefectul Eugeniu Avram a solicitat ca lista cu numerele de telefon prevăzute în algoritmul de avertizare să fie actualizată.
Reamintim că simularea a avut loc în 11 septembrie cu o mare desfăşurare de forţe, iar scenariul avarierii aeronavei a făcut parte din “Planul de acţiuni de răspuns la situaţiile de urgenţă”, având ca scop verificarea capacităţii de intervenţie a tuturor factorilor implicaţi în astfel de cazuri. Exerciţiul a prevăzut ca 42 de persoane să fie rănite după ce aeronava care trebuia să decoleze pentru a se deplasa la Bucureşti, a suferit o avarie gravă.
Pe o ploaie torenţială, la faţa locului s-au deplasat atunci toţi factorii implicaţi în intervenţiile pentru situaţii de urgenţă, inclusiv un echipaj al Flotilei 71 Aeriană Câmpia Turzii. Din cauza numărului mare al victimelor a fost necesară activarea planului roşu de intervenţie, comanda Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Someş înştiinţând conducerea Instituţiei Prefectului despre eveniment.