Academia Internațională de fotbal CFR 1907 Cluj

22 de tineri fotbaliști din toată lumea se vor pregăti sub culorile alb-vișinii/ Foto: Radu Bărăian

“Am adus 22 de jucători, din mai multe țări ale lumii, precum Australia, Canada, Indonezia, SUA, Japonia, India sau Mexic. Ne dorim foarte mult ca în cel mai scurt timp, cel puțin unul dintre acești jucători să fie cooptat în lotul echipei mari. Vom încerca să păstrăm cât mai mulți tineri în lot, profitând de faptul că nu mai este nicio restricție în privința numărului de sportivi de alte naționalități”, a specificat oficialul clujean.

Clubul CFR va pune la dispoziția tinerilor jucători terenurile de antrenament de la baza sportivă CMC. De asemenea mai mulți antrenori de la grupele de copii și juniori se vor ocupa de pregătirea fotbaliștilor sosiți în Cluj. “Noi îi ajutăm pe copii cu multe lucruri, dar ei se autosponsorizează, au partenerii lor. Noi le oferim terenuri de antrenament, logistica, experiența, dar în cea mai mare parte ei își plătesc toate facturile pentru tot ceea ce au nevoie”, a declarat președintele CFR, Iuliu Mureșan.

La conferința de presă a fost prezent și directorul Școlii Internaționale de Fotbal de la Genoa, Morris Pagniello. “Pentru noi este o oportunitate să ne aflăm aici în Cluj. Am adus jucători din toate colțurile lumii, obiectivul nostru principal fiind ca acești tineri să îmbrace tricoul primei echipe cât mai repede cu putință”, a încheiat Morris Pagniello.

Iuliu Mureșan a ținut să adauge că acest gen de proiect este primul din România, iar începând cu anul viitor, academia se va extinde și în Australia, Canada și chiar în Statele Unite ale Americii.

Distribuie:

Postaţi un comentariu