Târg de ‘bucate pentru suflet’ organizat de liceeni la Zalău

Evenimentul ce va avea loc în data de 26 octombrie, la Centrul de Cultură şi Artă din Zalău / Sursa foto: jurnalul.ro

Un târg de produse locale din toate zonele judeţului Sălaj va fi organizat de către un grup de liceeni sâmbătă, 26 octombrie, la Zalău, în incinta Centrului de Cultură şi Artă Sălaj.

‘Tinerii iniţiatori ai acestui eveniment sunt liceeni, voluntari cu experienţă în proiecte de protejare a mediului şi de promovare a unui stil de viaţă sănătos, coordonaţi de organizaţia nonguvernamentală ViitorPlus – asociaţia pentru dezvoltare durabilă. Cei care fac posibilă desfăşurarea acestui târg au apelat la producători locali din toate zonele judeţului, fiecare dintre aceştia avand propria marfă bio sau tradiţionala, de la miere, carne, lapte şi până la siropuri, legume şi fructe. Totodată, organizatorii au pregătit, printre multe alte surprize, şi un spectacol de muzică populară şi uşoară’, a declarat marţi, pentru AGERPRES, Roxana Şerban, membră a echipei de organizatori ai târgului.

Evenimentul ce va avea loc în data de 26 octombrie, la Centrul de Cultură şi Artă din Zalău a fost intitulat ‘Sălaj – Soul Food’, sau ‘bucate pentru suflet’, organizatorii având sloganul ‘Pita, şuncă, lapte, ou… de la noi, de la Zalău!’

Distribuie:

Postaţi un comentariu