2000 de bilete vândute la Festivalul Internaţional al Teatrelor de Păpuşi ”Puck”
Cea de-a 12-a ediţie a Festivalului Internaţional al Teatrelor de Păpuşi ”Puck” a debutat cu dreptul în cursul zilei de luni, iar potrivit directorului Teatrului de Păpuşi ”Puck”, Emanuel Petran, deja s-au vândut de patru ori mai multe bilete decât la ediţia de anul trecut.
“Festivalul a început foarte bine, am văzut câteva spectacole bune şi foarte bune. Din punct de vedere economic stăm iarăşi foarte bine, în sensul că am încasat deja 150 de milioane de lei vechi, ceea ce e un lucru extraordinar pentru prima zi, având în vedere că preţul biletelor e undeva la 7 lei pentru grup organizat şi 10 lei pentru ceilalţi. E foarte bine că şi la secţia maghiară au început să se mişte lucrurile. Anul trecut, pe tot festivalul s-au încasat bani pe 400 de bilete, anul acest doar din primele raportări avem 2.000 de bilete, ceea ce înseamnă de patru ori mai mult”, a spus Emanuel Petran.
De asemenea, preşedintele juriului, profesorul Sorin Crişan, a precizat că festivalul internaţionl organizat de Teatrul de Păpuşi ”Puck” este unul de nivel european.”Suntem extrem de onoraţi că facem parte dintr-un juriu al unui festival deja cu tradiţie şi care are un impact real în viaţa culturală nu doar a judeţului Cluj, ci şi a întregii ţări, chiar cu ecouri în alte părţi ale Europei. Este un festival extrem de bine cotat, iar a face parte dintr-un juriu care să evalueze este o mare onoare pentru noi”, a menţionat Sorin Crişan.
Festivalul Internaţional al Teatrelor de Păpuşi ”Puck” se desfăşoară în perioada 14-18 octombrie, iar deschiderea oficială a avut loc luni, atât la Teatrul Naţional Cluj, cât şi la Opera Maghiară. În cadrul festivalului vor fi prezentate 39 de spectacole, susţinute de circa 320 de artişti şi de 22 de trupe din Italia, Ungaria, Republica Moldova şi România. De asemenea, vor avea loc o serie de workshopuri pentru actori şi studenţi, conduse de maeştri în domeniu. Printre aceştia se numără şi Gaspare Nasuto, un maestru păpuşar italian, sculptor în acelaşi timp, unul dintre marii maeştri ai marionetelor napolitane tradiţionale.
Programul Festivalului Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete „Puck”, Ediţia A 12-A:
Marţi 15 Octombrie:
Ora 9.30, 11 – Aventurile Lui Batu-Tá – Teatrul „Vojtina” Debrecen, Ungaria – Teatrul De Păpuşi „Puck”- Spectacol În Limba Maghiară
Ora 10.30 , 12 – Tinereţe fără Bătrâneţe şi Viaţă fără de Moarte – Teatrul pentru copii şi tineret „Vasilache” Botoşani – Casa Armatei
Ora 10, 12 – Povestea Porcului – Teatrul de Animaţie „Tăndărică” Bucureşti – Teatrul Naţional „Lucian Blaga”
Ora 15 – Workshop Condus De Gaspare Nasuto – Teatrul de Păpuşi „Puck”
Ora 19 – Dragostea Celor Trei Portocale – Teatrul Pentru Copii „Arlechino”Braşov – Casa Armatei
Miercuri 16 Octombrie:
Ora 9.30, 11.00 – La Moara cu Plăcinte – Teatrul Municipal de Păpuşi „Guguţă” Chişinău, Republica Moldova – Teatrul De Păpuşi „Puck”
Ora 10.30, 12 – Frumoasa şi Bestia – Teatrul Regina Maria, Trupa „Arcadia” Oradea – Teatrul Naţional „Lucian Blaga”
Ora 12 – Fantastica Aventură a Şoricelului Roade-N Gând – Teatrul Pentru Copii şi Tineret „Ariel” Tg. Mureş – Academia De Muzică „Gheorghe Dima”
Ora 10, 13.15 – Domnul de Ciocolată – Teatrul Municipal Baia Mare – Casa Armatei
Ora 14 – Workshop Condus de Gaspare Nasuto – Teatrul De Păpuşi „Puck”
Ora 19 – Pulcinella- La Domus Di Pulcinella/ Gaspare Nasuto, Italia – Teatrul de Păpuşi „Puck”
Joi 17 Octombrie:
Ora 9.30, 11 – Capra cu Trei Iezi – Teatrul „Luceafărul” Iaşi – Teatrul De Păpuşi „Puck”
Ora 10.30, 12 – Jack şi Vrejul de Fasole – Teatrul Pentru Copii şi Tineret „Ariel” Tg. Mureş – Academia de Muzică „Gheorghe Dima”- Spectacol în Limba Maghiară
Ora 10, 12 – Prinţul Broască – Teatrul Pentru Copii şi Tineret „Colibri” Craiova – Casa Armatei
Ora 17 – Cei Trei Purceluşi – Teatrul de Păpuşi „Gulliver” Galaţi – Casa Armatei
Ora 19 – Dragostea Celor Trei Portocale – Teatrul de Păpuşi „Puck”, – Teatrul De Păpuşi „Puck”
Vineri 18 Octombrie:
Ora 9.30 – Aladin – Teatrul Pentru Copii şi Tineret „Merlin” Timişoara – Teatrul De Păpuşi „Puck”
Ora 10.30, 12 – Oblio – Teatrul Municipal „Bacovia” Bacău – Teatrul Naţional „Lucian Blaga”
Ora 10, 12 – Frumoasa Din Pădurea Adormită – Teatrul „Szigligeti”, Trupa „Liliput” Oradea – Academia De Muzică „Gheorghe Dima” – Spectacol În Limba Maghiară
Ora 10, 13.15 – Albă ca Zăpada – Teatrul „Anton Pann” Rm. Vâlcea – Casa Armatei
Ora 14 – Oare Cu Cine Semăna Acest Copil? – Teatrul Tamási Áron, Trupa „Cimborák” Sf. Gheorghe – Teatrul De Păpuşi „Puck” – Spectacol În Limba Maghiară
Ora 18 – Crăiasa Gheţurilor – Teatrul de Păpuşi „Puck”, (Secţia Maghiară) – Teatrul de Păpuşi „Puck” – Spectacol în Limba Maghiară