Premieră. Verzii din Borşa se rotesc în Consiliul Local
Consilierii locali ai Partidului Verde care deţin majoritatea în Consiliul Local (CL) Borşa, respectiv 10 mandate din 18, pun la cale o premieră în politica din România. Astfel, aceştia vor demisiona pe rând din funcţia de aleşi locali pentru a face loc colegilor lor care sunt înscrişi pe listele depuse la Biroul Electoral de la alegerilor locale din iunie 2012.
„Aşa cum am promis în campanie, se vor roti consilierii în CL, până când toţi cei 24 de pe liste vor fi trecuţi prin această funcţie”, a precizat Sorin Timiş, preşedintele Partidului Verde Borşa, care este şi viceprimarul oraşului.
„ Anul acesta vor fi trei schimbări, una în fiecare lună, octombrie, noiembrie și în decembrie. Cu ocazia fiecărei ședințe ordinare de consiliu local din aceste luni, va fi aprobată o demisie și o numire. Pot să apară modificări la demisiile/numirile stabilite în cazul în care altcineva dorește să demisioneze din funcție sau dacă cineva din cei prevăzuți să fie numiți nu doresc acest lucru se merge mai departe pe lista”, a precizat primarul Oraşului Borşa, Toader Mihali.
Iniţiativa consilierilor este perfect legală, mai ales că după demisiile consilierilor locali, pentru numirea altora trebuie să se ţină seama de listele depuse la Biroul Electoral.