Caravana filmelor TIFF ajunge la Cluj

Saskia Rosendahl, interpreta principala din filmul "Lore"/ Foto: guardian.co.uk

 Marţi, 23 iulie, spectatorii au ocazia să urmărească producţia “Lore / Lore”, un film a cărei acţiune se petrece în primăvara anului 1945 când armata germană se prăbuşeşte după ce suferă mai multe înfrângeri. Pe măsură ce Forţele Aliate încearcă să găsească refugiu în patria-mamă, cinci copii încep o călătorie ce va da o nouă dimensiune conceptelor de familie, dragoste şi prietenie.

Miercuri, 24 iulie va fi proiectat filmul “Hasta la vista” (2011), o producţie despre trei tineri care iubesc vinul şi femeile, dar sunt încă virgini. Aflaţi în Spania, se prefac mari amatori ai unui tur al podgoriilor din zonă, dar speranţa lor este că vor avea parte de prima experienţă sexuală. Nimic nu-i va opri. Nici măcar handicapurile lor: unul e orb, celălalt e în scaunul cu rotile, iar al treilea este complet paralizat.

Joi, 25 iulie, iubitorii de poveşti vor avea ocazia să vizioneze “Blancanieves/ Albă ca Zăpada” (2012), o reinterpretare stilizată a basmului fraţilor Grimm, cu mijloacele cinema-ului de la începutul secolului XX. Acţiunea se mută din nordul rece al Europei pe coastele Andalusiei, în anii ‘20. Albă ca Zăpada, numită Carmen (Macarena Garcia), este fiica orfană de mamă a unui toreador (Daniel Giménez Cacho) şi călătorește cu un grup de matadori pitici. În ciuda maşinaţiunilor puse la cale de mama sa vitregă, sursa pasiunilor şi tensiunilor distrugătoare din poveste – interpretată memorabil de Maribel Verdú („Labirintul lui Pan” și „Y tu mamá también”) – Carmen calcă pe urmele tatălui ei și intră în arenă.

Vizionarea celor trei filme este gratuită şi sunt proiectate în cadrul celei de-a patra ediţii a Caravanei Filmelor TIFF, desfăşurată în 13 oraşe din România.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu