Tradiție de 200 de ani la Negreni. Târgul și-a deschis porțile cele noi!
Și în acest an Târgul din Negreni îți dechide porțiile, fiind unul dintre cele mai mari târguri de acest gen. Începând de joi, 10 octombrie, vizitatorii sunt așteptați cu tarabele pline de către comercianți.
Printre haine și încălțăminte, la loc de cinste stau antichitățiile, care predomină pe tarabe.
„Vin comercianți de antichități de peste tot chiar și din Ungaria, Austria sau Germania. Își vând mărfurile cu care merg în toată Europa”, a declarat pentru transilvaniareporter.ro, Radu Secan, secretarul comunei Negreni.
Vechi de aproape 200 de ani târgul vine anul acesta cu îmbunătățiri, care să facă locul mai primitor.
„Din DN1 s-a amenajat o intrare, care nu era până acum. S-au reabilitat, de asemenea, grupuri sociale de o parte și de alta a Crșului și s-a îmbunătățit rețeaua electrică”, completează Radu Secan.
Târgul, cunoscut din Evul Mediu sub denumirea de „Târgul de la Lacul Negru”, funcționa prin schimb de mărfuri, oamenii achiziționându-și haine contra produse agricole.