Mircea Cristescu: „Este foarte bine că sunt două echipe de baschet în Cluj”

Mircea Cristescu a vorbit despre cele două echipe de baschet masculin ale Clujului/ Foto: Dan Bodea

Președintele formației de baschet masculin ”U” BT Mobitelco, Mircea Cristescu, a spus în cadrul unei conferințe de presă că, este foarte bine faptul că mai există o echipă de baschet în Cluj pe lângă echipa pe care o conduce, făcând referire la formația de ligă secundă CS Universitatea Cluj.

„Clujul a fot întotdeauna o pepinieră, dacă vă uitati la echipele din Mediaș, Sibiu, în special cele din Transilvania, au în lot jucători din Cluj. Ar fi fost foarte bine să poată să rămână acasă. Întotdeauna am vrut să ținem jucătorii acasă, însă nu te poți lupta cu diverși factori și fiecare jucător decide să meargă unde îi este mai bine. Deci, este foarte bine că sunt două echipe de baschet masculin”, a declarat Cristescu.

După spusele lui Mircea Cristescu au mai existat situații cu două echipe și în timp s-a dovedit că împreună se poate face ceva. „După cum vedeți, Steaua se unește cu CSM, aduc sponsori să încerce să reziste. Atâta timp cât vom colabora, eu cred că va fi foarte bine, dacă nu vom ajunge să colaborăm, atunci nu cred ca va fi bine. E simplu”, a încheiat președintele celor de la ”U” BT Mobitelco.

Distribuie:

Postaţi un comentariu