Trei cărţi despre identitatea etno-culturală a bihorenilor, apărute sub îngrijirea lui Ioan Degău

Sursa foto: bihon.ro

Fostul director al sucursalei Bihor a BNR, Ioan Degău a lansat, luni, cu ocazia zilei sale de naştere, la 76 de ani, trei volume despre identitatea etno-culturală a bihorenilor şi istoria Crişanei, apărute sub îngrijirea sa.

Evenimentul a avut loc la Hotel Continental Forum Oradea şi a adunat personalităţi oficiale, invitaţi, scriitori, oameni de cultură, prieteni apropiaţi pentru a participa la lansarea celei de a treia cărţi – ‘Cântecul de după cântec’, de Ioan Degău şi Miron Blaga, ‘Crişana tradiţională’, vol. I, coordonator Ioan Degău şi reeditarea ‘Oradea – Cetatea Bihor, străveche vatră voievodală’, de Titus L. Roşu.

‘Nu se poate împlini ceva trainic fără pasiune. Am trecut de la bancă la cultură, pentru că vreau să lăsăm în urma noastră dovezi care să vorbească despre frumoasa Ţară a Beiuşului, ce are o cultură foarte veche, începând cu episcopul Pavel, cu Samuil Vulcan, cel care a construit liceul ce a dat ţării 13 academicieni’, a declarat, pentru AGERPRES, Ioan Degău. 

Născut pe 7 octombrie 1937, în Bunteşti, Bihor, absolvent al Academiei de Ştiinţe Economice Bucureşti, multă vreme director al agenţiei Beiuş a BNR şi al sucursalei Bihor a BNR, Ioan Degău , , nu şi-a tăiat rădăcinile cu vatra de obârşie’, purtând mereu cu sine aspiraţia spre studiu şi muncă în slujba comunităţii, seriozitatea, buna credinţă şi generozitatea omului de la ţară.

Astfel cu a treia carte despre folclorul bihorean ‘Cântecul de după cântec’ se completează, în 367 de pagini!, celelate două volume, la fel de voluminoase, cu cei care şi-au dedicat mare parte din viaţă folclorului, muzicii populare bihorene. Cuprinde tinerii interpreţi de muzică populară afirmaţi în ultimii trei-patru ani, alte personalităţi muzicale ‘pierdute’ din vedere în primele două volume şi o sumedenie de instrumentişti, mai ales tineri. Per ansamblu, cele trei volume, la editura Primus, conţin prezentarea a 200 de solişti vocali de muzică populară şi tot cam 200 de instrumentişti, atât profesionişti, cât şi amatori.

‘Cu aceasta nu se încheie lucrarea de prezentare a folcloriştilor bihoreni, pentru că mai avem în jur de 50 de solişti şi alţi instrumentişi, astfel că e posibil ca peste un an să ne revedem pentru a patra carte’, a declarat autorul Miron Blaga.

Cărţile au fost prezentate de prof. univ. Dr. Viorel Faur, prof. dr. Ligia Mirişan, director al Bibliotecii judeţene ‘Gheorghe Şincai’ din Oradea şi istoricul dr. Blaga Mihoc. 

După ce a publicat peste zece cărţi de istorie bancară, monografii şi culegeri de folclor, între care şi monumentala , , Beiuşul şi lumea lui’ (patru volume, în circa patru mii de pagini), lucrare unică în literatura de specialitate românească, Ioan Degău se consideră ‘oarecum mulţumit’. De altfel, Ioan Degău a sponsorizat şi susţinut apariţia şi debutul unor scriitori orădeni, precum şi a unora din diaspora românească, a unor biserici şi aşezăminte culturale, dovedindu-se, prin devoţiune şi generozitate, un adevărat Mecena bihorean.

Distribuie:

Postaţi un comentariu