Cât costa o viață? Au pierdut un fiu, dar se vor îmbogăți cu 1, 7 milioane euro

Accidentul de circulaţie a avut loc pe podul Decebal din municipiul Satu Mare

După un proces sinuos cu multe semne de întrebare, familia victimei unui accident de circulație produs în urmă cu doi ani va primi o despăgubire record acordată de o judecătoare din Satu Mare. 1, 7 milioane de euro vor ajunge la sfârșitul acestei săptămâni în conturile familiei Roatiș din Vetiș, județul Satu Mare, după ce Judecătoria Cluj a admis cererea de executare silită a companiei de asigurări Astra.

Magistrații de la Judecătoria Cluj Napoca au decis deja încuviinţarea la executarea silită a companiei cu suma de 1, 7 milioane de euro. Surse din rândul companiei susțin că de aici nu mai este decât un pas până la momentul în care “abuzul incredibil va fi încununat de succes”, pentru că din contul companiei vor fi virați banii executorului în termen de 5 zile, chiar dacă Astra susține cu vehemență că solicitarea acestuia este ilegală.

„Executorul clujean Diana Maria Stolnean încalcă flagrant legea prin punerea în aplicare în mod abuziv a unei decizii judecătorești suspendată“, susțin reprezentanții Astra.

Contactată de Transilvania Reporter, Diana Stolnean se apără susținând că executarea este legal îndeplinită. În schimb, avocatul familiei Roatiș, Alexandru Rădulescu, nu a dorit comenteze situația.

 Șirul desfășurării procesului

Din cauza sumei exorbitante acordate cu titlu de despăgubire de judecătoarea Paula Ștefan din Satu Mare, sentinţa a fost atacată de societatea Astra Asigurări  la Curtea de Apel Oradea, solicitându-se instanţei diminuarea despăgubirilor în limite rezonabile conforme cu ceea ce se acordă în mod normal în astfel de cazuri nu numai în România, dar şi în alte ţări din Uniunea Europeană. O dată cu apelul, compania de asigurări a cerut şi suspendarea provizorie a executării sentinţei, până la soluţionarea cererii principale de suspendare din apel, iar Curtea de Apel Oradea, apreciind ca întemeiată cererea Astra, a admis această cerere.

De remarcat este faptul că această contestație de anulare a executării silite a fost trimisă de către compania de asigurări pentru prima dată către Judecătoria Satu Mare și respinsă de către instanța de judecată.  În schimb, Curtea de Apel Oradea a încuviinţat vremelnic suspendarea executării sentinţei civile pronunţată de Tribunalul Satu Mare până la soluţionarea cererii de suspendare a executării vremelnice a sentinţei formulate în cadrul apelului. Sursa citată susține că dacă suspendarea a fost încuviințată în apel, conform legii, sentinţa nu mai putea fi pusă în executare de nici un executor judecătoresc, suspendarea fiind opozabilă tuturor, până la o altă decizie care să anuleze cele dispuse de Curtea de Apel Oradea.

 Diferențe de sume colosale, în cazuri identice

Vasile Roatiş, poliţist în localitatea Vetiş, şi-a pierdut fiul în urmă cu doi ani, într-un cumplit accident de circulaţie care a avut loc pe podul Decebal din municipiul Satu Mare. După un proces de circa doi ani de zile de la accident, familia tânărului decedat va intra în posesia unei sume exorbitante, 1, 7 milioane de euro. În schimb, familia Sabău, a cărui fiu a decedat în același accident de circulație, a intentat, la fel ca și familia Roatiș, proces împotriva companiei de Asigurări SC Asigurare- Reasigurare Astra SA, având ca și apărător al cauzei pe același avocat, Alexandru Rădulescu, din Cluj Napoca. Familia primise iniţial despăgubiri de 35.000 de euro, dar a semnat ulterior o altă înţelegere pentru a cere o sumă cu mult mai mare. Deloc întâmplător, suma solicitată se ridică la 1, 7 milioane de euro, adică exact cât urmează să primească prima familie. Cu toate acestea, familia Sabău a primit doar 200.000 de euro, după cum a decis un judecător de la Tribunalul Satu Mare pe data de 26 iunie 2013. Ibolya Sabău, mama tânărului, va primi suma de 50.000 de euro, Nicolae Sabău, tatăl tânărului, suma de 75.000 de euro, iar Nicoleta Tivadar, sora acestuia, suma de 75.000 de euro.

 Relații de „prietenie“?

Conform unor surse judiciare, avocatul Alexandru Rădulescu ar fi într-o relație de prietenie cu avocatul Liviu Mureșan din Satu Mare, concubinul judecătoarei Paula Ștefan, cea care a dat verdictul favorabil în cazul despăgubirii de 1, 7 milioane de euro. Acesta ar fi motivul care ar fi determinta-o pe judecătoarea Paula Ștefan să acorde o decizie favorabilă pentru o sumă care, potrivit asiguratorului, este de zeci de ori mai mare decât media despăgubirilor acordate de instanţe în România pentru victimele accidentelor rutiere. Avocatul Alexandru Rădulescu ne-a declarat că nu o cunoaște pe judecătoarea Paula Ștefan, pe care ar fi văzut-o o singură dată, în instanță.

 Citește și Justiție cu dublă măsură. Despăgubire RCA record de 1, 7 milioane euro

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Vetix says:

    Titlul articolullui ar trebui sa fie altul. Si anume ” MAFIA DESPAGUBIRILOR MORALE PUNE MANA PE JUSTITIE”. Normal ca viata unui om este nepretuita, dar sa lasam emotiile deoparte. Slab articol, informati-va mai bine, ca sa nu va dezinformati putinii cititori.

    • Nea Gicu' says:

      E slab articolul pentru tine, poate, stimabile. Ii fi vreun doctor docent sau vreun ziarist anonim de inalta clasa (de care nu a auzit nimeni, evident) in conditiile in care iti permiti sa faci asemenea afirmatii. P.S. decat multi cititori de presa “slaba” ca tine, mai bine cititori putini de presa de calitate. Hai noroc!

  2. Roland says:

    Asta se numeste justitie in Satu Mare, nerusinarea este fara limite. Data viitoare cand va platiti RCA-UL (care inevitabil se va scumpi dat fiind asemenea despagubiri) sa aveti constiinta impacata, contributia la acest sistem mafiot ar trebui sa va linisteasca.

  3. calea dorobantilor says:

    pai si ce vi se pare aurea?

    ca pe polita de rca scrie ca limita maxima a despagubirilor este doua milioane de euro.

    deci s-au incadrat.

    iar banii ii plateste o institutie privata. Nu stiu de ce va foote pe voi grija la ce bani au luat astia.

  4. dorin says:

    Sa lasam deoparte emotiile? Draga Vetix, daca tu te-ai emotionat cand ai citit articolul e treaba ta. Mie mie se pare ca redactorul a fost foarte obiectiv si nu subiectiv, cum fac altii (stii foarte bine despre cine vorbim). Materialele comandatate mereu sună mai bine decât cele strict la obiect si scrise fara a lua partea cuiva. Poti sa comentezi acum dupa ce ti-ai primit partea binemeritată ..

  5. niki says:

    e clar ca, avocatul Muresan isi va trage partea din cei 1.700.000 de euro, toti stim asta, toata lumea stie, totusi, ma intreb …DNA-UL n-a auzit de asta? eu nu cred ca -n-a auzit, de aceea speram sa se faca dreptate, pt ca, bine spune cineva care comenteaza aici, nu am chef nici eu sa platesc RCA-ul 1000 de euro.
    Nea Gicu de mai sus e avocatul muresan sau…judecatoarea-e clar asta.
    Si articolul, e bun, ce poti sa scrii intr-un articol, altceva decat a scris autorul. Bravo autorului si, bravo celor care au curajul sa scrie despre asta, pt ca stim si noi de amenintarile judecatoarei in cauza si a sotului, sau a amantului , marele avocat muresan , in ghilimele fie spus, adresate unor persoane care conduc sau scriu la ziar.

  6. cosminel says:

    liviu muresan avocatul diavolului smecher impreuna cu iubita judecatoare frumos asta-i rominia

  7. Eu stiu says:

    Despre iubita doamna judecatoare Paula Stefan… Compatimirile noastre sunt un fel de condoleante ptr sufletul ei uscat ; revolta si teama ma cuprinde, fata de mintea maladiv-malefica care cand nu persecuta sentimental , judeca oficial intr-o institutie a statului ! Atentie la o asemenea creatura care e capabila de sentimente abjecte, cu comportament juvenil, dezechilibrat hormonal cel mai probabil din lipsa de iubire, caci ne demonstreaza, dezvaluindu-si propria-i Ratare ca om, femeie, sotie,mama sau judecator! La atata energie negativa raspandita, noi sa-i dorim echilbru , insanatosire grabnica:)

  8. pop says:

    Să vă feriţi de ea:))) e în stare să te urmărească cu maşină, să vină la tine acasă dacă consideră că ai supărat o cu ceva, doar e ditamai judecatoarea (de 1 metru 50:))) de la o vârstă, deşi cosmetizata, ai fustrari necontrolate, cum se spunea şi în România Liberă despre ea: comportament violent:))) da! La asta se ajunge dacă te pui cu ea, unii ştiu f bine:)))

Postaţi un comentariu