Băimăreanca Cristina Conţiu, argint la Cupa Mondială de bikini fitness

Cristina Conțiu a demonstrat că are un trup de invidiat, iar juriul a răsplătit-o cu medalia de argint la Cupa Mondială

Performanţă excelentă pentru sportivii maramureşeni la Campionatul European de Fitness şi Bodyfitness la copii şi Cupa Mondială la bikini fitness, seniori, competiţii ce au avut loc la finele săptămânii trecute, în Ungaria, la Budapesta. CSM Baia Mare a avut şapte reprezentanţi la cele două concursuri, cea mai bună performanţă fiind obţinută de Cristina Conţiu, care a cucerit argintrul la Cupa Mondială de bikini fitness.

La Europenele de copii, pe locul 5 s-au clasat Alexandra Băncilă (fitness 7-8 ani), dar şi ansamblul de fitenss de la categoria 14-15 ani, format din Rebeca Gîţ (locul 11 la individual), Iulia Moldovan (locul 10 la individual) şi Zenaida Băbaş (locul 12 la individual). Celelalte două reprezentante ale Băii Mari, Edina Somai (fitness 7-8 ani) şi Beatrice Dobai (fitness 10-11 ani), au terminat competiţia pe locul 9.

În acelaşi weekend, la Mediaş, a avut loc şi Cupa României la culturism şi fitness, competiţie la care au luat parte alţi şapte sportivi legitimaţi la CSM Baia Mare. Şi aici performanţele elevilor lui Iosif şi Maria Szabo au fost foarte bune. La culturism, Cristian Grad a obţinut medalia de aur, la categoria +90 kg, în timp ce Alexandru Jaszberenyi a cucerit bronzul la juniori, iar Andrei Barbul s-a clasat în imediata apropiere a podiumului (locul 4), la categoria 90 kg.

La bodyfitness, Anamaria Ifitime a cucerit medalia de argint, iar la fitness, Ofelia Oşan a câştigat bronzul, pe locul 4 clasându-se colega ei de club, Roxana Buruiană. La categoria bikini fitness +168 cm, Larisa Pop a încheiat competiţia pe un onorabil loc 4.

Distribuie:

Postaţi un comentariu