Episcopii catolici și greco-catolici cer retragerea proiectului Roșia Montană
Biserica Catolică de ambele rituri din România și-a exprimat public punctul de vedere în legătură cu proiectul Roșia Montană, în cadrul dezbaterilor găzduite, vineri, la Palatul Parlamentului și au solicitat retragerea proiectului. Într-un document comun, semnat în numele episcopilor de Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, președintele Conferinței Episcopilor Catolici din România, episcopii au atras atenția că nu sunt împotriva dezvoltării economice a țării și nici împotriva investitorilor străini, „dar nu pot rămâne indiferenți atunci când viitorul societății și binele comun al poporului român sunt puse în pericol”.
Potrivit documentului, atâta timp cât nu există garanții certe și sigure privind protecția mediului, sănătatea cetățenilor și o îmbunătățire a calității vieții în România, Biserica Romano-Catolică și Biserica Greco-Catolică din România nu pot fi de acord cu proiectul Roșia Montană. „S-au tăiat fără noimă pădurile României, aurul verde al țării, dar cel puțin poporul nostru a trăit mai bine? Știm bine că nu. Ne-au năpădit viiturile distrugând vieți și bunuri. S-a dat subsolul țării, petrolul, aurul negru al României și ce putem spune? Poporul trăiește mai bine? Știm bine că nu. Plătim la fel de scump sau mai scump benzina decât țările care nu au pic de petrol în subsolul lor”, se spune în comunicat.
Episcopii atrag totodată atenția că se încearcă să se dea „mai pe nimic aurul galben al României” ceea ce, în opinia lor, nu va aduce niciun beneficiu românilor. „ Pe lângă faptul că poporul român nu pare că va trăi mai bine, vom lăsa moștenire un lac de cianuri generațiilor următoare și un noian de pericole pentru sănătatea și bunăstarea lor”.
Acesta este motivul pentru care, după cum se precizează în document, Biserica Romano Catolică și Biserica Greco-Catolică nu vor să fie părtașe „la un asemenea păcat grav împotriva binelui comun al întregii țări” și de aceea se pronunță împotriva proiectului Roșia Montană, fiind astfel alături de „toți cei care vor binele generațiilor de azi și de mâine ale poporului nostru”.
Potrivit prelaților, există și alte probleme care ar necesita dezbateri. „Ar fi necesare comisii și dezbateri publice care să studieze cum să nu mai plece tinerii din țară; cum să fie tratați bolnavii în spitale conform demnității umane; cum să fie ocrotiți copiii și bătrânii. Căci azi și mâine și mereu oamenii sunt adevăratul aur al poporului nostru”, spun episcopii în comunicatul lor în care cer retragerea proiectului. „Până nu vom avea garanțiile de mai sus, propunem Guvernului retragerea proiectului de lege privind Roșia Montană și facem apel la întreaga clasă politică din România să guverneze în mod responsabil, căutând binele comun al tuturor cetățenilor țării și nu interesele proprii”, se mai arată în comunicat.