FOTO / UDMR-iştii pot să stea liniştiţi. Coica şi Ştef s-au pupat de Ziua Recoltei

Dorel Coica şi Adrian Ştef au îngropat securea războiului la Ziua Recoltei

Zeci de producători agricoli şi tradiţionali din judeţul Satu Mare îşi etalează marfa în Piaţa 25 Octombrie din municipiu, unde vineri au început Zilele Recoltei. Organizată de Primăria municipiului împreună cu Asociaţia Producătorilor Tradiţionali, sărbătoarea recoltei poate fi un bun prilej pentru sătmărenii care doresc să-şi facă aprovizionarea de toamnă şi, pe lângă legume, zarzavaturi şi fructe, vor să cumpere şi produse din carne, pâine şi brânză, preparate după reţete tradiţionale.  Zilele Recoltei au loc până duminică inclusiv.

Primarul Coica s-a ţinut de promisiune: preşedintele Adrian Ştef a urcat pe scenă

Deschiderea oficială a avut loc la ora 14:00, când pe scenă au urcat primarul Dorel Coica, Ioan Pop – preşedintele Asociaţiei Producătorilor Tradiţionali – şi, aşa cum a promis vineri edilul şef ( care a declarat că de ziua lui, îi face cadou preşedintelui Ştef prezenţa pe scenă la deschiderea manifestărilor ),   preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef. După disputele recente care i-au neliniştit pe UDMR-işti, legate de organizarea zilei recoltei şi de către Primărie şi de către Consiliul Judeţean, după zâmbetele şi armonia afişată de cei doi şefi n-a fost greu de ghicit că spiritele s-au calmat. De altfel, primarul Dorel Coica a anunţat că şi acum şi de acum înainte, Zilele Recoltei vor fi organizate în comun, pace şi prietenie, de Primărie şi Consiliul Judeţean.

[nggallery id=185]

Pălincă premiată, pită pe vatră şi ceramică de Vama

Vineri, în prima zi a evenimentului, gama de produse era destul de modestă şi nu i-am regăsit între cei prezenţi în centrul nou pe producătorii din alte judeţe despre care vorbeau cu o săptămână în urmă primarul Dorel Coica şi Ioan Pop – preşedinte Asociaţiei Producătorilor Tradiţionale. Însă, cum evenimentul durează până duminică inclusiv, nu este exclus să apară şi producătorii din Splaj, Maramureş, Bihor şi Alba – menţionaţi de edilul şef.  Între produsele cu mare trecere, pâinea pe vatră din Tăşnad s-a aflat în topul preferinţelor cumpărătorilor. Am remarcat, la fel ca şi cei ce n-au ezitat să guste şi să cumpere, şi pălinca produsă de Ioan Andor din Săuca. Soţia producătorului s-a lăudat că a adus la vânzare pălincă premiată de şase ori cu medalia de aur şi ne-a spus că ceea ce face ca licoare să fie atât de bună este calitatea superioară a prunelor, solul în care sunt plantaţi prunii, metoda de culegere a prunelor şi apa.
Obiectele din ceramică de Vama n-au trecut nici ele neobservate. Soţii Istvanfy Geza şi Ema sunt cei care până nu demult au avut în comună şi singurul atelier de olărit. Istvanfy Ema ne-a vorbit cu mult drag despre obiectele care ies din mâinile ei şi ale soţului – atât uzuale, pentru bucătărie, cât şi ornamentale.

[nggallery id=186]

 

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Liberal says:

    Tarani… Nu ne spuneti cum si-a decontat stef ziua de nastere pe bani europeni?

  2. ELOL says:

    Agricultura e la pamant in toata tara si astia sarbatoresc ziua recoltei

Postaţi un comentariu