Viktor Orban şi-a trimis soţia la Cluj

Noua clădire a Universității Sapientia

Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, a tăiat panglica Facultăţii de Ştiinţe şi Arte a Universităţii Sapientia, inaugurată, vineri, 4 octombrie, la Cluj-Napoca.

Semjen Zsolt a fost însoţit de Nemeth Zsolt, secretar de stat în Ministerul de Externe al Ungariei, şi de alţi doi secretari de stat din Ungaria.

La ceremonie fusese anunţată iniţial şi prezenţa premierului Ungariei, Viktor Orban, dar acesta şi-a anulat vizita din cauza unor probleme medicale. În schimb, a fost prezentă soţia acestuia, Aniko Levai.

Clădirea facultăţii a costat aproximativ cinci milioane de euro şi costurile au fost suportate în cea mai mare parte de Guvernul Ungariei, dar şi din fondurile universităţii şi ale unor fundaţii ungare.

Universitatea Sapientia este o unitate de învăţământ privată, cu facultăţi la Cluj Napoca, Târgu Mureş şi Miercurea Ciuc. Universitatea a fost înfiinţată în anul 2001.

În urmă cu ceva vreme, decanul facultății, Tonk Marton declara: „Suntem aproape gata, iar inaugurarea va fi pe 4 octombrie. Se fac ultimele finisaje şi am început deja procedurile de recepţie. Şi dotarea cu mobilier este realizată. Mai avem însă în derulare câteva licitaţii pentru achiziţionarea aparaturii pentru studiul de film. Am terminat puţin mare repede decât preconizasem iniţial, adică luna ianuarie, astfel că studenţii noştri încep anul în această clădire nouă”

Investiţia se ridică la 5 milioane de euro, cu 2 milioane în plus faţă de estimările realizate de universitate în 2010 la debutul proiectului. „Toată investiţia este de cinci milioane de euro şi a fost suportată de Fundaţia Sapientia care primeşte finanţările de la statul ungar”, a precizat Tonk. Facultatea are în prezent 300 de studenţi, dar din acest an vor demara şi programele de masterat, astfel că se preconizează să se ajungă la un număr de 450 de studenţi.

Clădirea de pe Calea Turzii are două turnuri – unul de şase nivele şi un al doilea de nouă nivele care sunt unite de o pasarelă suspendată. Suprafaţa totală a construcţiei este de 5.468 metri pătraţi, din care suprafaţa utilă este de 3.689 metri pătraţi. Pe lângă sălile de curs şi seminar, facultatea va avea şi un amfiteatru cu 200 de locuri, ce întruneşte toate cerinţele UE, inclusiv cabine de traduceri, dar şi un studio de televiziune de 200 de metri pătraţi.

Text: Septimiu Avram, Claudia Romitan

Distribuie:

Postaţi un comentariu