King Of The Web. Premiu împărţit cu oamenii străzii
Orădeanul Vlad Coste (22 de ani) s-a numărat printre fericiţii câştigători ai concursului King Of The Web, concurs organizat de un site din Statele Unite ale Americii, iar premiul câştigat a ales să-l împartă cu oamenii străzii. 250 de dolari este premiul pe care l-a câştigat în urmă cu câteva săptămâni, el reuşind să ocupe locul trei.
“Meritul este al celor care m-au votat, aşa că m-am decis să-l ofer oamenilor străzi. Nu putem face foarte mult pentru ei, dar putem îmbunătăţii ziua acestor persoane”, ne-a spus Vlad.
60.000 de voturi
Concursul King Of The Web este organizat în SUA de site-ul http://creatorrepublic.com. Participanţii trebuie să fie persoane care crează conţinut pe internet. “M-am înscris pentru a da abonaţilor mei oportunitatea de a face o faptă bună, adică dacă ei votează şi câştig, eu donez celor săraci. Nu a fost aşa de greu. Am primit cam 60.000 de voturi”, spune Vlad Coste, şi recunoaşte că a fost plăcut surprins să vadă că a ales să lupte pentru o cauză bună.
Contul de pe Youtube reprezintă modul în care el îşi exprimă părerile referitor la anumite lucruri sau situaţii din jur. Uneori frustrări, alteori laude faţă de cineva sau ceva. A reuşit ca într-un an să aibă peste 10.000 de abonaţi.
“Nu mă aşteptam să fiu luat în serios pentru că au mai fost participanţi care au promis că donează premiul, însă nu s-au ţinut de cuvânt. Mă bucur că abonaţii mei au încredere în mine”, a afirmat orădeanul.
Lecţie de viaţă
Aşa cum a promis la început, s-a ţinut de cuvânt. Din cei 250 de euro, 30% i-au fost reţinuţi pentru taxe şi impozite, iar restul banilor i-a direcţionat spre oamenii nevoiaşi, cei care nu au o locuinţă deasupra capului, nu au ce mânca şi îşi duc viaţa de zi cu zi în stradă.
A ieşit în stradă, a cumpărat mai multe cutii cu pizza şi i-a căutat. Nu i-a fost greu să-i găsească. A văzut în ochii lor bucurie, dar şi teamă, neîncredere. Le-a ascultat poveştile şi lecţiile de viaţă.
“M-au primit foarte bucuroşi. Nu am vrut doar săîmpart premiul cu ei, am vrut să petrec timp cu ei. În clipul pe care l-am filmat se poate vedea că am stat cu fiecare şi am vorbit despre povestea lor. Consider că nu vedem cât de mult avem până când nu stăm cu oameni care au foarte puţin. M-am bucurat pentru că am văzut ceva ce nu văd foarte des, oamenii străzii zâmbind şi chiar plângând de bucurie. Am învăţat că lucrurile rare sunt scumpe”, ne-a mărturisit Vlad
Continuă să se implice
A simţit că dacă va împărţi şi cu alţii experienţa pe care a trăit-o, credinţa în umanitate va creşte. Astfel, a postat pe canalul său de pe youtube filmuleţe de la întâlnirea cu oamenii străzii, reuşind să adune peste 13.000 de vizite şi mulţi oameni care şi-au promis lor să fie mai buni şi mai mulţumitori.
“Mulţi abonaţi doresc să se implice şi chiar persoane publice.Voi încerca pe viitor să mai am astfel de acţiuni şi în alte oraşe, si chiar şi pentru alte categorii de oameni. Îmi doresc să motivez şi alţi oameni să se implice în ajutorarea celor jur, care au diferite probleme. Atunci când ajuţi pe cineva, plantezi o sămânţa. Ea va creşte şi într-o zi o să-i culegi rodul”, consideră Vlad.
Vlad Coste este antreprenor. Are afaceri în domeniul domeniul sportului şi, în limita posibilităţilor, sponsorizează sportivi. A studiat Jurnalism la Facultatea de Ştiinţe ale Comunicării şi se descrie ca fiind în primul rând soţ şi un om căruia îi place să muncească mult. Este pasionat de ciclism şi Youtube, şi îi place să cunoască oameni de calitate. În schimb, nu este de acord cu direcţia în care merge societatea şi drumul pe care se îndreaptă tinerii de astăzi.