Marius Gânţă: Poliţiştii sunt consideraţi o masă de sacrificiu
Poliţiştii sunt consideraţi în continuare o masă de sacrificiu atât de către reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor cât şi de câtre cei ai Inspectoratului General al Poliţiei. Aceasta este opinia exprimată marţi de Marius Gânţă – preşedintele Biroului Teritorial Satu Mare al Sindicatului Poliţiştilor şi Personalului Contractual – în cadrul unei conferinţe de presă.
Liderul poliţiştilor sindicalişti din Satu Mare spune că ultima dată când lucrătorii din Poliţia Română au fost luaţi în seamă s-a întâmplat în anul 2008. Deoarece de atunci doleanţele şi nemulţumirile poliţiştilor n-au mai fost ascultate de nimeni, după ce vor epuiza toate căile de dialog pentru a se face ascultaţi, poliţiştii sunt decişi să iasă în stradă, a declarat Marius Gânţă.
“Există şi în mişcarea sindicală paşi care trebuie făcuţi, iar noi încercăm pe cale amiabilă şi prin dialog să supunem nemulţumirile în atenţia factorilor de decizie din Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul General al Poliţiei. Dacă nu vom fi ascultaţi vom trece la măsuri de protest care vor fi stabilite în cadrul întâlnirilor sindicale, consiliilor generale şi ale conferinţelor pe care le vom avea”.
Statutul poliţistului şi acordarea drepturilor prevăzute de legislaţie, sunt doar două dintre doleanţele poliţiştilor.