Vin alimentele comunitare

Sursa foto: satu-mare.ro

Alte patru produse alimentare din fondurile comunitare vor fi recepţionate miercuri de Serviciul Public de Asistenţă Socială Satu Mare, pe lângă cele trei primite deja. Adrian Bălaj, şeful Biroului Prestaţii Sociale, afirmă că pe pe lângă cele patru produse va fi recepţionată şi o cantitate suplimentară de făină albă.

“Până în prezent s-au recepţionat cantităţi din trei categorii de produse – făină albă, făină de mălai şi ulei. În cursul zilei de miercuri vom recepţiona alte patru categorii de produse, respectiv paste făinoase, roşii în bulion, zacuscă şi zahăr. De asemenea,   vom recepţiona şi o cantitate suplimentară de 5.000 kg de făină albă” – a declarat Adrian Bălaj.

Distribuirea alimentelor comunitare va începe doar după ce SPAS va recepţiona şi celelalte două produse, respectiv mierea şi conservele de carne.  La ridicarea produselor, beneficiarii vor trebui să se prezinte pe aleea Jiului nr.2 cu documentele care atestă încadrarea în categoria socială din care fac parte.

Pentru sezonul 2013-2014, lista alimentelor comunitare include făină albă şi făină de grâu – câte 15, respectiv 8 kg, paste făinoase – o, 5 kg, ulei – 5 litri, roşii în suc propriu – 0, 800 kg, zacuscă – 0, 400 kg, miere – 0, 250 kg, conserve de carne de porc – trei cutii şi zahăr – 2 kg. În Satu Mare vor beneficia de produse comunitare peste 6.200 de persoane.

Distribuie:

Postaţi un comentariu