Premierul României apără maidanezii: „Nu o să fiu deloc mândru să trăiesc într-o țară care măcelărește animale”
Primul-ministru al României, Victor Ponta și-a exprimat speranța că în problema maidanezilor nu se va ajunge la eutanasiere în masă și că românii vor adopta cât mai multe patrupede, așa cum și mama premierului a făcut zilele trecute.
Victor Ponta a mărturisit că nu dorește ca animalele fără stăpân de pe străzi să fie eutanasiate, dar că problema este una reală, deci trebuie rezolvată astfel încât alte tragedii să fie evitate.
„În problema câinilor, când s-a pus în balanță cu viața unor oameni, e clar că trebuie făcut ceva. Mi-aș dori enorm de mult să nu se ajungă la faza a treia (n.r. eutanasierea)”, a spus Ponta.
Mama acestuia a adoptat zilele trecute un maidanez, pe care familia la botezat Fredy, premierul îndemnând populația să apeleze la această variantă pentru a nu fi nevoie de eutanasierea patrupedelor, acțiune care spune premierul, ar afecta imaginea țării: „Mai există două faze anterioare, există adopția și cea de păstrare într-un adăpost. Dacă suntem o țară civilizată, mi-aș dori să le folosim pe acestea. Nu o să fiu deloc mândru să trăiesc într-o țară care măcelărește animale, pe de altă parte nici nu putem să trăim într-o țară în care copiii sunt omorâți de câini”.
Acesta a îndemnat românii să fie mai responsabili cu animalele de companie, pentru ca acțiunile autorităților să fie cu adevărat eficiente: „Dacă nu există un efort comun, nu se va rezolva niciodată nimic, va fi o poveste fără sfârșit”.