Primăria Zalău a semnat un nou contract pentru hala agroalimentară

Hala ar urma să fie gata în 2014

Primăria Municipiului Zalău a semnat un nou contract pentru continuarea lucrărilor de construcţie la hala agroalimentară din centrul oraşului, după ce la începutul acestui an a reziliat unilateral contractul încheiat în 2011 cu câştigătorii licitaţiei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei, Manuela Ghiuruţan, contractul cu firma ACI Cluj, a două firmă din contractul cadrul semnat iniţial, după asocierea care a câştigat licitaţia, a fost semnat zilele trecute, urmând ca, în cel mai scurt timp, să fie reluate lucrările.

Lucrările au fost suspendate la 1 februarie 2013, după ce între Primăria Zalău, ca şi beneficiar, şi asocierea formată din SC Copisa Constructora Pirenaica SA Barcelona, SC Consinit Zalău şi SC Ianus SRL Zalău, au apărut divergenţe de opinii. Pe de-o parte, municipalitatea reproşa firmelor respective că nu respectă termenele de execuţie, iar pe de altă parte, firmele reproşau Primăriei că nu le-a predat documentaţia care să le permită să-şi organizeze lucrările în aşa fel încât să se poată încadra în termen. Până la urmă, Primăria a reziliat unilateral contractul, iar firmele au acţionat municipalitatea în instanţă pentru sumele neachitate pentru lucrările efectuate în perioada octombrie – decembrie 2012.

Mihai Ielciu, avocatul asocierii de firme, spune că rezilierea unilaterală a contractului reprezintă o ilegalitate şi anunţă că, pe lângă sumele cerute Primăriei pentru lucrările executate şi neachitate, va cere, în instanţă, suplimentar, încă o penalitate: beneficiul nerealizat prin nefinalizarea contractului.

Distribuie:

Postaţi un comentariu