O nouă conducere la Organizaţia de Femei a PSD Satu Mare

Până în prezent, Manuela Rogoz a ocupat funcția de președintă a organizației de tineret PSD Satu Mare

Organizația Municipală a Femeilor Social Democrate din Satu Mare are, începând din data de 25 septembrie, o nouă conducere. Manuela Rogoz a fost aleasă în unanimitate ca fiind noul președinte al organizației de către membrii Consiliului Municipal al femeilor PSD, în cadrul Conferinţei municipale de alegeri care a avut loc miercuri la sediul Partidului Social Democrat Satu Mare.

În funcţia de secretar executiv a fost votată Nicoleta Mihali. Totodată, noua conducere va avea cinci vicepreşedinţi, cinci secretari adjuncţi şi un Comitet Municipal alcătuit din 49 de membre. De asemenea, au fost desemnaţi şi cei 67 de membri ai Consiliului municipal Satu Mare al Femeilor Social Democrate, precum şi membrii delegaţiei la Conferinţa de Alegeri a Organizaţiei Judeţene de Femei Social Democrate Satu Mare, care va avea loc joi, 26 septembrie.

Manuela Rogoz a îndeplinit până în prezent funcţia de preşedinte al Organizaţiei Municipale de Tineret a PSD Satu Mare, iar la alegerile locale din 2012 a fost aleasă consilier municipal din partea USL.

Distribuie:

Postaţi un comentariu