Peste 100 de locuri de muncă la bursa pentru absolvenţi
Un număr de 22 de angajatori vor oferi 128 de locuri de muncă celor peste 800 de absolvenţi ai promoţiei 2013 din Sălaj, vineri, la bursa locurilor de muncă dedicată tinerilor, potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj.
‘Au fost contactaţi 60 de agenţi economici, dintre care 22 au confirmat prezenţa la bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, eveniment ce va avea loc vineri, la Cercul Militar din Zalău. Angajatorii oferă 128 de locuri de muncă, dintre care trei pentru studii superioare. Sunt locuri de muncă în domeniul asigurărilor, confecţioneri îmbrăcăminte volane din piele şi tâmplari muncitori în construcţii’, a precizat miercuri, pentru AGERPRES, Florica Breban, purtător de cuvânt al AJOFM Sălaj.
Până la finalul lunii august, la AJOFM Sălaj, solicitaseră înregistrarea ca persoane în căutare de loc de muncă, un număr de 838 absolvenţi ai promoţiei 2013, dintre care 342 beneficiază de indemnizaţie de şomaj.
La sfârşitul lunii august, rata şomajului înregistrată la nivelul judeţului era de 5, 35%, numărul total al şomerilor declaraţi oficial fiind de 5.619.