Baschet/În lipsa meciurilor oficiale, amical cu MTK Budapesta
CSM Satu Mare urma să deschidă sezonul oficial cu partida tur din cadrul Cupei României, meci care trebuia să-l dispute în companie celor de la Nova Vita Târgu Mureş. Cum mureşencele au delarat forfait partidelor din Cupă, fetele lui Peter Eles sunt nevoite să-şi găsească adversare din alte campionate deoarece majoritatea echipelor din LNBF sunt angrenate în meciurile de Cupă.
În aceste condiţii CSM va juca un meci de pregătire la Budapesta, cu echipa de primă ligă MTK. Partida a fost programată să se joace marţea viitoare, de la ora 17.30 (ora Ungariei) şi credem că va fi un test util pentru sătmărence care sunt în căutarea formulei ideale de echipă.
“ Faptul că ne-am calificat în sferturile Cupei României fără non combat ne bucură dar ne şi întristează deoarece nu sunt genul care să câştige ceva fără a pune osul la bătaie. Ne bucură fiindcă până la primul meci oficial din campionat (n.r 5 octombrie, în deplasare, cu CSM Oradea) mai avem timp să ne omogenizăm echipa. Sunt convins că meciul cu MTK Budapesta va fi un test util echipei dar şi pentru Petre Eles care va mai putea roda relaţiile de joc. Sunt puţin îngrijorat de faptul că 11 echipe din Liga Naţională au cel puţin două straniere în lot, toate manifestându-şi dorinţa de a prinde un loc în playoff. Se anunţă un campionat foarte disputat mai ales în zona de mijloc a clasamentului.” ne-a declarat preşedintele secţiei de baschet a CSM, Florin Mureşan.
BCM Danzio Timişoara a spulberat în meciul de Cupă pe CSM Oradea
Primul meci oficial al sezonului pentru BCM Danzio Timişoara a adus și prima victorie fetelor de pe Bega, una categorică: 99-23 în deplasare la Universitatea CSM Oradea. Partida a contat pentru primul tur al Cupei României.
Returul optimilor Cupei României este programat joi 26 septembrie, de la ora 14:30, la sala Constantin Jude. În sferturi, adversara echipei BCM Danzio Timişoara va fi învingătoarea duelului SCM Craiova – Sepsi Sfântu Gheorghe.
Programul meciurilor din Cupa României, feminin, editia 2013-2014
25.09.2013 – CSU Alba Iulia – CS Phoenix Galaţi (la Alba Iulia)
26.09.2013 – SCM CSS Craiova – ACS SEPSI SIC Sfântu Gheorghe (la Craiova)
26.09.2013 – CSM Târgovişte – CS Rapid Bucureşti (la Târgovişte)
26.09.2013 – BCM Danzio Timişoara – Universitatea CSM Oradea (la Timişoara)
26.09.2013 – CS Phoenix Galaţi – CSU Alba Iulia (la Alba Iulia)
27.09.2013 – CS Rapid Bucureşti – CSM Târgoviste (la Târgovişte)
04.10.2013 – ACS SEPSI SIC Sfantu Gheorghe – SCM CSS Craiova (la Sf. Gheorghe)
Reamintim că meciurile din turul al doilea sunt programate pentru datele de 08 si 12 ianuarie 2014, iar Turneul Final 4 este programat pentru perioada 27-28 martie 2014.