Comisia specială pentru Roșia Montană a urcat în munte

Din cei 19 parlamentari ai Comisiei speciale pentru Roșia Montană, 13 au început vizita în zonă, miercuri, 25 septembrie. Aceștia s-au interesat de numărul vizitatorilor de la cariera din zona protejată Tău Găuri, după ce au primit informaţii despre descoperirile făcute şi despre modul în care acestea au fost puse în valoare.

În drumul lor către Roșia Montană, parlamentarii au vizitat cartierul Recea din Alba Iulia, unde Roșia Montană Gold Corporation a construit case pentru cei mutați. După o întâlnire cu primarul Eugen Furdui aceștia au îmbrăcat echipamentele de protecție și au urcat pe munte, informează Mediafax.

Refuzând mașini de la RMGC, parlamentarii au fost transportați de către mașini puse la dispoziție de către Consiliul Județean Alba.

Parlamentarilor din Comisia specială pentru Roşia Montană li s-au alăturat doi deputaţi care nu fac parte din comisie – Remus Cernea şi Adrian Gurzău (PDL) -, care au mers la Roşia Montană spunând că vor să participe la vizită. Remus Cernea a spus că, deşi nu face parte din Comisia specială pentru Roşia Montană, a vrut să vină în zonă pentru a se informa. “Eu am o poziţie fermă împotriva acestui proiect, dar consider că în democraţie trebuie ascultate toate opiniile”, a afirmat Cernea.

La revenirea în Bucureşti, membrii Comisiei au programate pentru joi, începând cu ora 18.00, discuţii şi consultări la Parlament cu reprezentanţii ONG-urilor şi ai asociaţiilor cu activitate reprezentativă în domeniu şi cu organizatorii protestelor din Piaţa Universităţii.

Potrivit preşedintelui Comisiei comune speciale pentru Roşia Montană, senatorul Darius Vâlcov, lunea viitoare vor fi audieri cu ministrul Marilor Proiecte şi ministrul Justiţiei, marţi cu ministrul Economiei, ministrul Delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, ministrul Finanţelor Publice şi ministrul delegat pentru Buget.

Distribuie:

Postaţi un comentariu