Concurs regional pe teme ecologice la Satu Mare

Câştigătorii concursului vor beneficia de un sejur în tabăra ecologică aflată în curs de amenajare în comuna sătmăreană Tarna Mare / Sursa foto: panoramio.com

Reprezentanţii Agenţiilor pentru Protecţia Mediului din judeţele Satu Mare, Cluj, Bihor, Sălaj,  Bistriţa Năsăud şi Maramureş se vor întâlni vineri la Satu Mare pentru lansarea unui program regional inclus în proiectul de educaţie ecologică “Viaţă pentru mediu, viaţă pentru om”.  Întâlnirea va avea loc de la ora 10:00 la Complexul de Educaţie Ecologică “Casa Verde” din Grădina Romei şi, potrivit directoarei Agenţiei pentru Protecţia Mediului ( APM) Satu Mare,  Elisabeta Bekesy, tema aleasă pentru programul ce urmează a fi implementat până în vara anului viitor este “Ecoturismul în contextul gestiunii deşeurilor”.

Programul, care la nivel regional va începe în 7 octombrie, va include toate şcolile care doresc să participe din cele şase judeţe.

 “Concursul din cadrul programului va avea două etape: una teoretică, în cadrul căreia, în preajma sărbătorilor de iarnă concurenţii vor participa la un concurs pe teme ecologice în baza cunoştinţelor acumulate în cele două luni.  Primii trei câştigători din fiecare judeţ vor participa ulterior la faza regională la care va avea loc la Satu Mare în preajma Zilei Mondiale a Mediului, în jurul datei de 5 iunie 2014. Pentru această probă,   concurenţii vor trebui să prezinte o machetă despre cum văd ei  un centru turistic realizat conform cerinţelor europene, în comparaţie cu unul existent, care nu corespunde acestor cerinţe”, ne-a declarat directoarea APM Satu Mare.

Câştigătorii concursului inclus în program vor beneficia de un sejur de şapte zile în tabăra ecologică aflată în curs de amenajare în comuna sătmăreană Tarna Mare. Totodată, pe toată durata de derularea programului, în cadrul unităţilor de învăţământ participante vor fi organizate şi  colectări de deşeuri reciclabile, precum hârtia, plasticul, respectiv deşeurile echipamentelor electronice şi electrocasnice care vor fi predate unui agent economic autorizat.

Distribuie:

Postaţi un comentariu