„U” Cluj / “Şepcile roşii” au lansat primul volum al interviului-maraton cu Gheorghe Bodea

Soţia şi fiul regretatului istoric Gheorghe Bodea au fost prezenţi la lansarea DVD-ului / Foto: Dan Bodea

Suporterii Universităţii Cluj au lansat primul volum al interviului-maraton cu regretatul istoric Gheorghe Bodea. Tirajul DVD-ului este de 200 de exemplare. Fanii din afara Clujului care doresc un exemplar îl pot solicita la adresa de e-mail contact@asr1919.ro. DVD-ul se distribuie gratuit. „De la părinţii mei am învăţat să iubesc Universitatea Cluj, iar de la domnul Bodea am învăţat de ce să iubesc Universitatea. Am petrecut multe zile povestind cu domnul Bodea, am mers mai des la dânsul decât la facultate. E primul volum-interviu mai puţin convenţional, povestea curge de la sine”, a declarat Gelu Radu, fondatorul site-ului ucluj.ro.

bodea bun

Lansarea acestui DVD este doar un prim proiect dus la bun sfârşit de fanii „şepcilor roşii”. Suporterii încearcă să finalizeze şi construcţia statuii care îl întruchipează pe „Dr. Mircea Luca”. „DVD-ul se distribuie gratuit, dar cei care primesc acest volum sunt rugaţi să doneze minimum un leu pentru realizarea statuii, ca un gest simbolic. Lucrările la statuie se află pe ultima sută de metri, s-a obţinut CF-ul (cartea funciară, n.red) mai e nevoie doar de 20-25% din banii alocaţi pentru realizarea proiectului. Ultima dorinţă a domnului Bodea a fost ca stadionul să se numească „Mircea Luca”. Dânsul a dorit, de asemenea, foarte mult să se facă şi o statuie care să-l întruchipeze pe „Dr. Mircea Luca”, a precizat Gelu Radu.

Costurile realizării statuii „Dr. Mircea Luca” se ridică la suma de 70-75.000 de lei.

La evenimentul de astăzi au fost prezenţi fiul şi soţia regretatului istoric, dar şi Emil Szolomajer, fostul antrenor cu portari al trupei universitare. „E o surpriză la fel de frumoasă ca şi lansarea volumului Agora U. Un moment emoţionant pentru familia mea, suporterii s-au ataşat de tatăl meu, la fel cum şi el s-a ataşat de ei. Le mulţumesc fanilor şi celor care au fost alături de tatăl meu. Suporterii sunt bunul cel mai de preţ al acestei echipe. Au susţinut mereu Universitatea. Mă bucur că se străduieşte cineva să păstreze vie amintirea şi munca tatălui meu”, a declarat, vizibil emoţionat, Ovidiu, fiul lui Gheorghe Bodea, cel care s-a stins din viaţă în 18 aprilie 2012, la vârsta de 72 de ani.

Distribuie:

Postaţi un comentariu