Cupa României / Ripensia – „U” Cluj, meciul cu parfum de glorie
Ripensia Timişoara şi Universitatea Cluj reprezintă două dintre echipele de legendă ale fotbalului românesc. Mâine cele două formaţii care au disputat prima finală a Cupei României, în 1934, se întâlnesc în primul tur al întrecerii. Meciul va putea fi urmărit de o ţară întreagă, de la ora 18.30, în direct pe Digisport.
Renașterea legendei bănățene și chinul celei ardelene
La aproape 80 de ani de la prima finală a Cupei României niciuna dintre cele două adversare nu mai strălucește ca în perioada interbelică. Ripensia evoluează în Liga a V-a din Timiș, iar Universitatea ocupă penultimul loc în primul eșalon. Și totuși, privind în urmă, cele patru titluri naționale cucerite de bănățeni, la care se adaugă alte trei Cupe ale României, două pentru Ripensia și una pentru ”U”, fac din confruntarea de mâine una specială, cu mult parfum de glorie.
Ripensia s-a înfiinţat în 21 octombrie 1928, dar 20 de ani mai târziu a dispărut de pe scena fotbalului intern. Nu înainte de a-și așeza în vitrina cu trofee patru titluri de campioană și două cupe. În 2002 însă, din inițiativa unui membru re-fondator, este obținută protecția numelui ”RIPENSIA”, la Oficiul de Stat pentru Invenții și Marci (OSIM), pentru domeniul Activități Sportive. După încă 10 ani, la data de 12 iulie 2012, Asociația Sportivă ”Fotbal Club Ripensia Timișoara” își redobândește personalitatea juridică prin Hotarârea definitivă și irevocabilă a Judecătoriei Timișoara.
De partea cealaltă, Universitatea Cluj a avut tăria de a rezista tuturor opresiunilor, dar nu și-a încetat activitatea niciodată. Ba mai mult, în acest moment este, după Steaua și Dinamo București, echipa cu cele mai multe meciuri jucate în întreaga istorie a Ligii I de fotbal din țara noastră. Clujenii au trăit și vremuri mai bune, în actualul campionat fiind doar o umbră a legendei de altă dată. Doar două puncte în clasament, un lot alcătuit din fotbaliști refuzați de alții, fără buget și fără viitor, ”U” mai trăiește doar prin ”năsăbuința” suporterilor de a nu lăsa această echipă să moară.
Sănătatea joacă-n ”groapă”
O altă reprezentantă a Clujului, Sănătatea, va juca tot mâine, la Bucureşti, cu Dinamo. Conform tragerii la sorţi, clubul bucureştean este organizatorul partidei, iar oficialii au decis ca meciul să se joace pe stadionul Dinamo. Vestea a fost primită cu tristeţe de finanţatorul clujenilor, Aurelian Ghişa. „Ne-ar fi plăcut să jucăm pe Arena Naţională, acolo unde Dinamo îşi dispută meciurile de pe teren propriu, dar dacă aşa s-a decis, noi nu putem schimba nimic”, spune doctorul Ghişa. Înainte de a pleca spre Bucureşti acesta a redat pentru Transilvania Reporter gluma cu care îşi mobilizează jucătorii. „După tragerea la sorţi, un prieten din Iaşi m-a sunat şi mi-a spus: “ştii că cine joacă-n groapă fără cinci nu scapă?”, i-am răspuns: “ştiu, dar noi dăm şase”, povesteşte Ghişa.
În faza anterioară a Cupei României, Sănătatea Cluj a eliminat, după loviturile de departajare, pe ASA Târgu-Mureş, cu scorul de 5-4. Meciul dintre Dinamo şi Sănătatea se joacă de la 20.30 şi va fi în direct pe sport.ro.
[stextbox id=”custom” caption=”FC Bihor joacă cu ACS Poli “]
Un alt meci foarte interesant din primul tur al Cupei României la fotbal se va disputa tot mâine, pe stadionul ”Iuliu Bodola”, din Oradea, între echipa din localitate FC Bihor și ACS Poliu Timișoara. 16.00 este ora oficială a meciului care va fi transmis în direct de Digisport. Orădenii au 4 puncte după trei etape disputate în liga secundă și ocupă locul 6, în vreme ce bănățenii sunt pe 8 în Liga I, cu 11 puncte.[/stextbox]