Liberalii ascut săgeţile la Satu Mare. Cum vor să-l facă preşedinte pe Crin Antonescu
Liberalii cred că pot să-l facă președinte pe Crin Antonescu chiar dacă vor avea contracandidat din USL. La Satu Mare, secretarul general al PNL, Eduard Hellvig, a stabilit scorul pe care liberalii trebuie să-l obțină la alegerile alegerile europarlamentare de anul viitor: 25% la nivel naţional.
“PNL şi-a propus 25% pentru alegerile europarlamentare la nivel naţional şi vă garantez că dacă PNL obţine 25% la nivel naţional la europarlamentare în 2014 în decembrie îl vom avea preşedinte al României pe Crin Antonescu, indiferent că vom avea contracandidat din USL, indiferent ce se va întâmpla”, a spus Hellvig.
Secretarul general al PNL plusat și le-a transmis colegilor de partid un mesaj din partea lui Crin Antonescu: „PNL va duce preşedintele României în 2014 şi vă garantez că în 2016 avem prim-ministru”.
Hellvig nu a fost singurul care a lansat săgeți spre partenerii din USL.
„Trebuie să aveți grijă în primul rând la cei pe care îi considerați aliați. Se poate ca adversitatea acestora să nu fie fățișă la alegerile europarlamentare, dar este foarte probabil ca ea să existe”, a declarat în discursul său Radu Ștef, președinte al PNL Maramureș, făcând o trimitere evidentă către partenerii social-democrați.
În schimb, președintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, a pledat pentru “coabitare”.
„Eu am reușit să coabitez cu președintele liberal al Consiliului Județean. Trebuie totuși să recunosc că între noi au fost și anumite tensiuni. Cu toate acestea am reușit să gestionăm situația în mod amiabil, fără a ieși în public cu tot felul de declarații”, a declarat Mircea Govor.
Silaghi, ales în unanimitate
Fostul ministru Ovidiu Silaghi a câștigat un nou mandat de președinte al PNL Satu Mare, fiind singurul care și-a depus candidatura la șefia organizației județene. Silaghi a fost votat în unanimitate de toți cei 352 de delegați. Vicepreședinți au fost aleși Adrian Ștef, Virgil Enătescu, Ovidiu Duma, Radu Roman, Mircea Pal, Arian Albu, Florinel Andreica, Pinter Joszef şi Ioan Rus.
Din biroul județean mai fac parte: Silviu Zetea, Răzvan Boldor, Anna Marușca, Ilie Cită, Marius Grunfeld, Vasile Corodan, Aurel Bojan, Adrian Bucureșteab, Marius Ionescu, Radu Mureșan, Aurelia Vulciu, Gheorghe Berindan, Ionel Iftene, Vasile Bale, Bartok Buzgau, Cristian Bozai Vodă, Grigor Zimbru, Marius Rusu, Gavril Vinț, Emilia Enătescu, Dan Băbuț, Vasile Avșai, Grigore Pop, Aurora Badea, Remus Mândrean, Ioan Palincaș, Rau Cețu și Nadasi Francisc.
Antonescu doar crede ca are sa ajunga Presedintele Romaniei! Pana acolo este cale lunga! Este adevarat ca a facut o manevra buna declarandu-se impotriva Proiectului de la Rosia Montana, dar pt.mine nu este suficient!