Emoţionant! Clujul a sărit în ajutorul lui Mihăiţă. La târgul caritabil s-au strâns 5.000 de euro
Câteva sute de oameni, mulţi cu copii în braţe, au venit sâmbătă la târgul caritabil „Dăm ce avem pentru Mihăiţă”. Ei s-au adunat în parcare la hipermarketul Cora, în ciuda ploii persistente.
Târgul a început la ora 10.00, iar organizatorii i-au aşteaptat până la ora 15.00 pe toţi cei care au vrut şi au putut să-l ajute pe Mihăiţă. Mihaela Bar, principalul organizator al târgului caritabil, administratorul grupului „Mămici” de pe Facebook, ne-a declarat că au fost prezente peste 40 de mame care si-au vând produsele, iar banii adunaţi îi vor reveni lui Mihăiţă. De asemenea, alte zeci de mămici şi-au donat lucrurile pentru a fi puse în vânzare.
Alături de părinţi, la târg au venit şi mulţi copii. Ana Câmpian are doar şase ani şi jumătate şi face tot ce poate să-l salveze pe Mihăiţă, copilul despre care mama ei i-a povestit că este aşa de bolvav încât nici nu are voie să plângă. De câteva zile, de când mama ei i-a spus că sâmbătă vor merge la un târg unde se vor aduna bani pentru Mihăiţă, Ana şi-a adunat în mijlocul camerei jucăriile, a făcut o selecţie atentă şi a ales cele mai frumoase dintre ele.
La târgul caritabil “Dăm ce avem pentru Mihăiţă” Ana a venit împreună cu mama ei, amândouă încărcate cu plase pline cu jucării şi haine. “Am venit să le vând pe toate. Eu nu mai am nevoie de ele. Vreau să se bucure şi alţi copii de lucrurile mele şi banii pe care îi câştig o să îi dau lui Mihăiţă pentru că vreau să se facă bine şi să mă pot juca cu el”, spune Ana, în timp ce încasează banii de la o doamnă care cumpărase ceva de la standul ei.
In urma actiunii caritabile, s-au strans 5.000 de euro pentru baiatul bolnav. “Sunt foarte emoţionată, mi se pare incredibil ce se întâmplă. Aproape 5.000 de euro! Cu aceşti bani, alături de ce aveau părinţii adunaţi până acum şi de donaţiile în conturile bancare din ultimele zile, Mihăiţă a ajung aproape la jumătate din drum, adica ştiu că deja s-au strâns aproximativ 20.000 de euro”, spune Mihaela Bar, organizatoare târgului.
Mihai Iordache, băieţelul pentru care a fost organizat târgul, are 4 ani şi jumătate şi suferă de o boală pentru care are nevoie urgentă de tratament în Anglia, tratament al cărui cost se ridică la peste 50.000 de euro.
Cititi aici povestea lui Mihaita si a luptei sale pentru viata.