Copilul care nu are voie să plângă începe o nouă luptă pentru viață

Povestea lui Mihăiță Iordache, băiețelul care nu are voie nici măcar să plângă, pentru a nu i se declanșa o criză de vomitat potențial mortală, a emoționat mii de cititori ai transilvaniareporter.ro. Articolul a fost distribuit de peste 2.000 de persoane pe Facebook și a a fost citit în mai puțin de 48 de ore de aproape 10.000 de persoane. În contul BRD pe care l-am publicat s-au strâns 16.000 de lei. În acest cont, în doar două zile, s-au efectuat 38 de donații.

„Simt că o nouă minune se poate întâmpla. Sunt foarte emoționată de această generozitate și mă simt mai încrezătoare”, a reacționat Bianca, mama lui Mihăiță. Pentru copilul suspectat de pseudo-obstrucție intestinală cronică o nouă bătălie pentru viață va începe luni. De data aceasta nu se va lupta cu boala, ci cu birocrația sistemului sanitar românesc. Astfel, luni, părinții săi vor depunde la Direcția de Sănătate Publică Cluj dosarul prin care solicită internarea lui Mihăiță, la Londra, deoarece nu a putut fi diagnosticat complet în România.

Astfel, părinții lui Mihăiță își vor cere drepturile de la statul român, pentru copilul lor bolnav. Bianca Iordache va depunde dosarul întocmit conform Ordinul Ministrului Sănătății 50/2004 ce prevede tratamentul în străinătare pentru bolnavii care au parcurs în România toate nivelurile de acordare a asistenței mediacale dar a căror sănătate nu a fost restabilită.

„Când ne-am interesat în ce program ne încadrăm și cum anume întocmim dosarul pentru a cere ajutorul statului să ne acorde banii necesari pentru Mihăiță, ni s-a spus că pe baza acestui ordin nu s-au mai alocat bani de doi ani. Acum dosarul e complet, mai trebuie doar să atașez o hârtie tradusă în engleză, către clinica din Londra, prin care să menționez că eu voi fi cea care va ține legătura cu cei din Anglia”, spune mama lui Mihăiță.

Bianca Iordache afirmă că cei de la DSP Cluj i-au spus că dosarul va pleca urgent la București, de unde, în maxim 30 de zile, vor primi un răspuns.

Dacă dosarul va fi respins, familia lui Mihăiță va trebui să scoată din buzunar 53.000 de euro, pentru plata tratamentului. Sâmbătă, în parcarea hipermarketului Cora din Cluj-Napoca, între orele 10.00 și 14.00 are loc un târg cu scopul de a strânge fonduri pentru Mihăiță.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. daniela says:

    donatii din straintate se pot face aici : http://www.gofundme.com/44515k
    sau in conturile :
    de EURO

    Titular: Iordache Ioana Bianca
    Banca: BRD-GSG Agentia Napoca Piata Unirii nr. 31 Cluj-Napoca
    Cont IBAN: RO09BRDE130SV85127021300
    COD SWIFT(BIC) BRDEROBU

    de USD

    Titular: Iordache Ioana Bianca
    Banca: BRD-GSG Agentia Napoca Piata Unirii nr. 31 Cluj-Napoca
    Cont IBAN: RO44BRDE130SV85127291300
    COD SWIFT(BIC) BRDEROBU

    Prin sistemul de plata online PayPal in contul:
    doneaza@pentrumihaita.ro

  2. Iulia Redean says:

    Sper din tot sufletul, si cred ca o sa reusiti….Mihaita e un copil minunat si merita sa se bucure de VIATA si cu siguranta cu ajutorul lui Doamne Doamne se va intampla…:)

Postaţi un comentariu