Spectacolul „D’ale Carnavalului” de Caragiale, în regia lui Silviu Purcărete, în programul Festivalului „Comedy Cluj”

Spectacolul cu piesa „D’ale Carnavalului” de Ion Luca Caragiale, pus în scenă de regizorul Silviu Purcărete la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu, va fi prezentat publicului clujean pe 16 octombrie, cu prilejul Festivalului Internaţional de Film „Comedy Cluj”, la Casa de Cultură a Studenţilor, potrivit Agerpres.

Spectacolul regizat de Silviu Purcărete este o montare fidelă a textului celebrului dramaturg român şi aduce pe scenă lumea carnavalului şi a bâlciului într-un vârtej de situaţii comice construite în jurul unor complicaţii amoroase. Tensiunea şi misterul fiecărei replici sunt susţinute prin jocul de lumini creat de regizor şi de scenograful Dragoş Buhagiar, cel ce a creat costumele şi decorul din acest spectacol. Muzica din spectacol semnată de compozitorul Vasile Şirli este interpretată live de actorii din distribuţie.

Festivalul Internaţional de Film „Comedy Cluj” se va desfăşura între 11 şi 20 octombrie. Programul include peste 100 de filme realizate de cineaşti din 35 de ţări, întâlniri cu personalităţi ale celei de-a şaptea arte, ateliere de lucru, expoziţii şi spectacole de teatru.

Distribuie:

Postaţi un comentariu