ContiTech a creat 50 de locuri de muncă la noua hală de sculărie
Firma ContiTech a inaugurat azi, la Carei, o nouă hală de sculărie a fabricii, extindere ce va genera crearea a 50 de locuri noi de muncă. La noua unitate de producție vor fi angajați muncitori calificați în lăcătușerie, strungărie și prelucrare prin așchiere. Investiția este de 1, 5 milioane de euro, și se intinde pe o suprafaţă de 1.060 de metri pătraţi.
„Această investiţie a fost necesară în primul rând, datorită creşterii numărului comenzilor, care implicit înseamnă și o creștere semnificativă a necesarului de scule și dispozitive cerut pentru fabricarea furtunurilor. Noua unitate are 1.060 metri pătrați și își desfășoară activitatea pe două nivele” a declarat Rafael Mansurov, director general al ContiTech Carei, în prezența unor oficiali ai județului.
O creștere semnificativă a volumului comenzilor datorată punerii în funcțiune a halei 3 de producție, care a fost inaugurată în iulie 2013, a făcut necesară această investiție. Noua sculărie va produce pe lângă întreaga cantitate de dornuri de vulcanizare, și dispozitive de măsurare și de montaj. Pentru toate acestea s-a amenajat în incinta clădirii un sector propriu de proiectare, care este dotat cu mașini unelte cu comandă numerică, sisteme moderne de măsurare în 3D.
Cu o cifră de afaceri de 32, 7 miliarde de euro în 2012, Continental se numără printre cei mai importanţi furnizori pentru industria auto la nivel mondial. Cu produsele sale din domeniul sistemelor de frânare, al sistemelor şi componentelor de propulsie şi de rulare, panouri de bord, soluţii infotainment, sisteme electronice pentru autovehicule, anvelope şi produse tehnice din elastomeri, Continental îşi aduce contribuţia la siguranţa deplasărilor şi protejează clima. În plus, Continental este un partener competent în comunicarea auto interconectată. Pentru Continental lucrează în prezent în jur de 170.000 de angajaţi în 46 de ţări.
Până la sfârşitul anului 2012, Continental a investit peste 700 de milioane de euro în activităţile din România. Atât Automotive Group cât şi Rubber Group sunt reprezentate în România. Continental deţine șapte unităţi de producţie și trei centre de cercetare şi de dezvoltate în Timişoara, Sibiu, Carei, Nadab, Brasov şi Iaşi. Continental este partener al unui joint-venture în Slatina şi al unui centru de distribuţie al anvelopelor pentru Europa de Est, în Săcălaz. Continental are în prezent cca. 12.000 de angajaţi în România.