Avioane militare ucrainene caută adăpost în România
Un avion militar ucrainean a aterizat, joi dimineaţă, în regim de urgenţă, pe aeroportul din Bacău, informează Agerpres. Informaţia iniţială privind o a doua aeronavă care ar fi aterizat la Cluj a fost dezminţită de oficialii aeroportului clujean.
Avioanele au fost detectate de către Poliția de Frontieră din România, la ora 6.18. Anterior, armata rusă a anunţat că a neutralizat apărarea aeriană din Ucraina.
Într-un comunicat, Ministerul Apărării informează că, joi dimineaţa, două aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române aflate în serviciul de luptă Poliţie Aeriană sub comandă NATO au decolat în jurul orei 6,15, pentru clarificarea unei situaţii aeriene referitoare la un zbor neautorizat în partea de nord a României, care se apropia de spaţiul aerian naţional.
“Cele două aeronave militare române au aplicat cu stricteţe procedurile naţionale şi regulile internaţionale aplicabile în astfel de situaţii, procedând la interceptarea şi identificarea vizuală a aeronavei care intrase în spaţiul aerian românesc. Aeronava respectivă, un Suhoi 27 aparţinând Forţelor Aeriene Ucrainene, a fost escortată pentru aterizare imediată pe Baza 95 Aeriană Bacău, operaţiune încheiată la ora 7,05. După aterizare, pilotul militar ucrainean s-a pus la dispoziţia autorităţilor române, urmând a fi luate măsurile legale care se impun în aceste situaţii“, precizează MApN.
“În ceea ce priveşte situaţia de securitate din Ucraina, Armata României a activat punctele militare de comandă cu atribuţii în monitorizarea situaţiei şi coordonarea forţelor şi mijloacelor destinate situaţiilor concrete care pot apărea. Conducerea Ministerului Apărării Naţionale a luat toate măsurile necesare de reacţie, atât cele care revin în mod direct instituţiei, precum şi cele de sprijin pentru celelalte componente ale sistemului naţional de securitate, conform planurilor de cooperare interinstituţională, elaborate din timp”, se mai arată în comunicatul Ministerului Apărării.